Victor Rebengiuc, despre turul al doilea al alegerilor prezidențiale: ”Trebuie să alegem. Este ori Rusia ori UE și NATO”

62542219
Agerpres

Actorul Victor Rebengiuc a transmis, vineri, un mesaj către votanţii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, îndemnând oamenii să fie atenţi să vadă cine vrea „să răspândească haos, să distrugă România, să o calce în picioare”.

Actorul în vârstă de 92 de ani spune că România este acum într-o „situaţie nefericită” şi că acum românii trebuie să aleagă ori Rusia, ori UE şi NATO.

Rebengiuc subliniază că „s-au cheltuit mulţi bani”, dar nu pentru „bunăstarea poporului, ci a conducătorilor”, care ”s-au îmbogăţit”, „ei şi toate neamurile lor”. „Au furat pe capete”, a spus actorul.

Aş vrea să îndrept atenţia votanţilor spre cel mai bun, cel mai civilizat dintre candidaţi care, deşi nu are prieteni sus-puşi în America, poate să facă o înţelegere cu America pe cale diplomatică, aşa cum s-a făcut întotdeauna, fără să fim amici de mici şi de bere. Să fie atenţi, să voteze adevărul, capacitatea emoţională şi de responsabilitate a candidaţilor. Să vadă cine vrea să răspândească haos, să distrugă România, să o calce în picioare şi cine vrea să construiască reparând, încercând să refacă lucrurile care au existat si le ducă mai departe. Să asigurăm în România o ţară bogată”, a declarat Victor Rebengiuc la HotNews, potrivit News.ro.

Întrebat dacă are sentimentul că acum România se află la o răscruce, ca fel ca în 1948 şi în 1989, Rebengiuc a spus că ţara noastră este „într-o situaţie economică gravă, cu un deficit uriaş”.

S-au cheltuit mulţi bani, dar nu pentru bunăstarea poporului, ci a conducătorilor, toţi s-au îmbogăţit. Toţi comuniştii care s-au transformat apoi în socialişti s-au îmbogăţit. Ei şi toate neamurile lor. Au furat pe capete. Au venit îmbrăcaţi în nădragi şi sunt acum cu haine şi pantofi de cea mai înaltă calitate. Şi-au făcut vile, Snagovul e plin de vile şi peste tot în ţară. Trebuie să vedem cine este capabil să ne ducă mai departe, să ne scoată din marasmul ăsta nefericit”, afirmă Rebengiuc.

Actorul consideră că, în general, situaţia este „nefericită” şi „trebuie luată o hotărâre categorică”.

”Trebuie să alegem, este ori Rusia ori UE şi NATO, în lumea bună cu oameni care înţeleg ce înseamnă viaţă bună şi conducere bună şi o funcţionare normală a unei societăţi, oameni care se străduiesc să o facă din ce în ce mai bună. Doar că nu se poate face nimic, pentru că banii se fură, jumătate din banii pe care-i putem avea ca să asigurăm o dezvoltare se fură şi se dezvoltă familii de politicieni. Toţi care sunt de părere cu mine sunt contrariaţi că funcţiile importante sunt ocupate de rude ale oamenilor sau prieteni ale oamenilor cu funcţii înalte în partide”, a precizat Rebengiuc.

Actorul a explicat că duminică, lumea are de ale „între două feluri de societăţi: cea comunistă, (iar cei care nu erau încă în viaţă în 89 şi nu ştiu ce a fost în perioada aia, au exemple încă în viaţă de societate închisă, Coreea de Nord) şi una capitalistă care se dezvoltă normal” şi care „poate nu e cea mai bună din lume”, dar care „funcţionează mai bine decât societatea comunistă”.

Întrebat dacă paote avea „un dialog cu cei care aleg o societate de tip comunist”, actorul a spus că nu este posibil acest lucru şi a reamintit ameninţările fizice şi injuriile primite printr-un mesaj când a vrut să meargă la un protest în Piaţa Universităţii.

Sunt multe astfel de mesaje. Eu nu mă emoţionez, şi nici nu mă sperii. Ştiu că sunt oameni care mă vor crede greu, nu umblu după aprecieri, sunt cuminte, nu vreau să atrag atenţia asupra mea. Vreau să fiu văzut doar pe scenă şi pe ecran. Eu am obiceiul să nu vorbesc despre mine. Eu nu mă plac deloc, consider că nu ajung la nivelul la care aş vrea eu să ajung, vorbesc în primul rând profesional. Întotdeauna am rezerve în legătură cu realizările mele. Nu aştept aprecieri”, a declarat Victor Rebengiuc.

În opinia actorului, pe români „îi poate uni un stat care funcţionează bine, cu departemente politice, culturale, sociale, economice, educative care funcţionează aproape perfect şi în care oamenii nu ar avea ce să critice prea mult”.

„Funcţionarea aceasta bună va putea asigura şi o salarizare mai bună pentru oameni. Condiţia economică a fiecăruia ar creşte în condiţiile unei creşteri economice. Când eşti în mizerie şi nu ai dorinţa să ieşi din mizerie muncind şi nu luând o bâtă în mână şi stând la capul străzii, trebuie să întrebi de ce nu putem discuta? De ce îţi faci tu singur salarii şi eu nu pot să fac asta? Dar cred că sunt unii oameni care nu vor să muncească”, a subliniat Rebengiuc.

Rebengiuc: „Ăştia nu vor vor să facă. Stau cuminţi acolo”

În sprijinul ultimei sale afirmaţii, actorul a dat exemplu o situaţie din timpul unor inundaţii puternice în România, când unii oameni erau adunaţi la „birtul din sat” şi se uitau la pompierii care „se luptau cu apa care curgea la picioarele lor”.

Ăştia nu vor vor să facă. Stau cuminţi acolo”, a spus actorul.

Întrebat dacă, în schimb, vor să muncească oamenii politici care ne cer votul, actorul a răspuns că depinde ce ceea ce vor.

Îi văd pe ăştia care vor să ne dea în cap. Adică scapă repede, dacă ne dau în cap la toţi, spală apoi rămăşiţele sângerânde ale noastre, se spală apoi pe picioare şi schimbă tot. Vin ei frumos şi îşi fac treaba, vine Rusia, vine Putin. Ai ceva împotriva mea, spune Putin, ia du-te tu acolo, la gulag, departe. Stai acolo şi dispari”, a explicat Victor Rebengiuc.

Rebengiuc, despre George Simion: ”De ce el mă exclude pe mine?”

Despre dezbaterea de joi seară dintre Nicuşor Dan şi George Simion, Rebengiuc a spus că l-a mirat referirea frecventă a lui Simion la „poporul român”.

„L-am văzut aseară pe Simion vorbind de poporul român, românii, românii. Care sunt românii? Eu nu sunt român, nu fac parte din popor, nu plătesc impozite? De ce el mă exclude pe mine? Tot ce propune nu mi se pare interesant şi nu cred că paote asigura o evoluţie”, a punctat Rebengiuc.

Actorul a spus că după dezbaterea respectivă a rămas „cu o alegere”.

„Am rămas cu o alegere. Am ales Nicuşor Dan. Este un om inteligent, care judecă ceea ce spune şi nu face agitaţie, nu are lozinci mobilizatoare. El ne spune că trebuie să muncim, că trebuie să ne uităm la adâncul lucrurilor şi să o luăm de jos încet-încet, să ne asigurăm o bază, un fundament pe care să construim”, şi-a argumentat Rebengiuc alegerea.

Întrebat în ce rol i-ar distribui pe cei doi candidaţi, Rebengiuc a răspuns: „Caragiale e acolo. Caragiale explică tot. Ăştia sunt!”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
Ce a hotărât CCR cu privire la cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, vineri, cererea lui Sebastian Popescu, care a candidat pentru Cotroceni, de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din 4 mai.

Cum ar putea arăta noul guvern al României după alegeri. Propunerile lui Nicușor Dan și George Simion

Nicușor Dan și Gorge Simion au vorbit în timpul dezbaterii de joi, 8 mai, despre coalițiile guvernamentale pe care și le-ar dori după alegerile din 18 mai.

Ungaria, model pentru România. George Simion: Multe din pozițiile lui Viktor Orban vor fi politică de stat

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a afirmat că că apreciază "multe din poziţiile" premierului ungar Viktor Orban, adăugând şi că "vor fi politică de stat şi în România".

Recomandări
Datoria publică a României, în creștere constantă. Suntem la 61,4% din PIB. Instrumentele de finanțare a deficitului bugetar

În luna mai 2026, datoria publică a României a depășit pragul de 1.194 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă 61,4% din produsul intern brut, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Răsturnare de situație. Întâlnirea lui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții privind legea salarizării, anulată. SURSE

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și liderii din fosta coaliție cu privire la legea salarizării nu va mai avea loc luni, au precizat surse pentru Știrile PRO TV.

Bogdan Ivan: „Reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, dar prețurile la pompă au sărit din nou de 10,4 lei”

Fostul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, afirmă că reducerea accizei cu 20% trebuia să ieftinească motorina, însă prețurile la pompă au sărit din nou peste 10,2 - 10,4 lei.