Ponta, in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Fostul premier le-a cerut judecatorilor sa il lase sa plece mai devreme

×
Publicitate

Victor Ponta s-a prezentat vineri la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde se judeca dosarul "Turceni - Rovinari", in care este acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala si spalarea banilor.

UPDATE 12:00 Victor Ponta le-a cerut judecatorilor sa il lasa sa plece la ora 12:00, deoarece avea bilet de avion pentru Berlin.

La intrare in sediul instantei, Victor Ponta nu a dorit sa faca declaratii in fata jurnalistilor.

Victor Ponta a fost trimis in judecata de DNA pentru fals in inscrisuri sub semnatura privata (17 infractiuni), complicitate la evaziune fiscala, in forma continuata, si spalarea banilor, fapte savarsite in calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ''Ponta Victor-Viorel''.

In dosar mai sunt trimisi in judecata senatorul Dan Sova, avocat coordonator al Societatii Civile de Avocati ''Sova si Asociatii'', Laurentiu Ciurel, la data faptelor director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, si Octavian Laurentiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.

Procurorii sustin ca, in perioada octombrie 2007 - decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatura, a obtinut de la SCA ''Sova si Asociatii'' suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activitati efectuate in conlucrare, dar care, in realitate, nu s-au efectuat.

"Astfel, la 30 august 2007, intre SCA 'Sova si Asociatii', reprezentata de Sova, si Cabinetul Individual de Avocat 'Ponta Victor-Viorel', reprezentat de Ponta, s-a incheiat o conventie de conlucrare profesionala, avand ca obiect conlucrarea celor doua parti in dosarele de natura penala, de drept penal al afacerilor, precum si in alte cauze in care se va ivi necesitatea. Conventia s-a incheiat pe o perioada nedeterminata. in conventie s-a prevazut ca, pentru lucrarile profesionale efectuate in conlucrare, onorariile sa fie incasate de societatea de avocati, iar avocatul Ponta sa primeasca o suma fixa de 2.000 de euro pentru care va emite o factura lunara. Prin procesul-verbal din 29 octombrie 2007, inculpatii au hotarat suplimentarea cu 1.000 euro a onorariului cuvenit inculpatului Ponta pentru octombrie 2007 (luna in care Sova s-a inteles cu Cristea Dumitru sa incheie un contract de asistenta juridica prevazut cu comision de succes)", sustine DNA.

Anchetatorii au retinut ca, in 27 martie 2008, inculpatii au incheiat un act aditional la conventia de conlucrare profesionala, in sensul ca s-a modificat onorariul cuvenit lui Ponta la suma de 3.000 euro (cu o luna inainte, cele doua complexuri energetice incheiasera cu SCA ''Sova si Asociatii'' alte contracte de asistenta juridica prevazute cu comision de succes).

"Conventia de conlucrare s-a incheiat in decembrie 2008, moment in care Ponta a devenit ministru. Pentru presupusele activitati efectuate in conlucrare, avocatul Ponta a emis in perioada octombrie 2007 - decembrie 2008 un numar de 17 facturi fiscale in valoare de 181.439,98 lei. Facturile fiscale au fost transmise spre decontare societatii de avocati SCA 'Sova si Asociatii', care a efectuat plata contravalorii lor, dupa care le-a inregistrat in contabilitate. Sumele aferente celor 17 facturi reprezinta cheltuieli ce nu au la baza operatiuni reale, avand in vedere ca, in realitate, Victor Ponta nu a efectuat niciun fel de activitate profesionala in temeiul conventiei de conlucrare. Dan Sova a fost singura persoana cu drept de dispozitie in privinta oricaror actiuni de orice natura care implicau societatea de avocati", mentioneaza DNA.

Potrivit sursei citate, din probe a rezultat ca, prin incheierea contractului de conlucrare, s-a urmarit bonificarea lui Victor Ponta pentru contractele incheiate de SCA ''Sova si Asociatii'' cu complexurile energetice. Procurorii considera ca aceste contracte nu s-ar fi incheiat daca, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat perceptia ca Sova beneficiaza de sustinerea lui Victor Ponta.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum s-a transformat piata produselor traditionale romanesti in una a falsurilor, duminica, la "Romania, te iubesc"

Duminica, de la ora 18:00, descoperim cum s-a transformat traditia romaneasca intr-o traditie a falsurilor atunci cand vine vorba despre produsele alimentare romanesti.

Cu torte si lacrimi in ochi, suporterii si-au luat adio de la Patrick Ekeng. Gestul dinamovistilor pentru sotia jucatorului

''Totii cainii merg in rai! Ramas bun, Patrick Ekeng. Te vom iubi, mereu". Cu torte aprinse si lacrimi in ochi, suporterii echipei Dinamo i-au adus vineri un ultim omagiu tanarului fotbalist camerunez, mort brutal pe teren la doar 26 de ani.

1.000 de pelerini au venit la noi pentru a sarbatori Rusaliile catolice. Primirea calduroasa de care au avut parte

A fost sarbatoare joi seara in gara din Targu Mures. Sute de localnici au intampinat trenul cu care o mie de pelerini din Ungaria se indreapta spre Sumuleu Ciuc, din Harghita.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.