Vești proaste pentru românii care pleacă în Grecia sau Bulgaria: Restricții pe Podul Prieteniei. Cât va fi taxa

×
Publicitate

Vești proaste pentru românii care și-au plănuit un concediu în Grecia via Bulgaria. Autoritățile de la Sofia au început să repare partea lor din „Podul Prieteniei” de peste Dunăre.  

În următorii doi ani vor fi restricții de circulație pe diverse porțiuni. De miercuri traficul a fost deviat pe o bandă, la intrarea în Ruse. Poliția de Frontieră le recomandă turiștilor să aleagă și alte rute, pentru că sigur se vor forma cozi.

Podul peste Dunăre de la Giurgiu a fost dat în folosință acum 70 de ani, iar autoritățile din Bulgaria spun că nu au mai făcut o reparație capitală de mai bine de 20 de ani.

Acum au găsit suficiente fonduri pentru lucrări atât la partea carosabilă, cât și la structura de rezistență a porțiunii de pod de pe teritoriul lor. Vorbim despre un tronson de 400 de metri care va fi renovat cu peste 20 de milioane de euro. Transportatorii nu au primit vestea prea bine.

Șofer: „Cred că ne-au zis de o săptămână, dar nu suntem de acord. Trebuia făcut vara? E sezon estival”.

Lucrările au fost împărțite în mai multe tronsoane, iar prima bucată, de 200 de metri, a fost miercuri închisă. S-a circulat pe o singură bandă.

Chiar dacă se circulă în sistem semaforizat, autoritățile bulgare și române nu vor permite să staționeze simultan mai mult de 15 camioane și 15 autoturisme pe pod, tocmai pentru a nu pune în pericol și mai mult structura de rezistență a podului.

Lucrările la primul tronson ar trebui să fie gata în 4 luni, promite constructorul bulgar. Apoi semafoarele vor fi mutate pentru următorii 200 de metri.

Bulgarii promit că circulația va reveni la normal în cel mult doi ani

Podul ar trebui să fie redat circulației complet în cel mult doi ani, practic atât cât a durat și construcția lui totală.

”Reporter: Taxa rămâne aceeași?
Georgi Georgiev, purtător de cuvând administrația Ruse: Desigur. 
Reporter: De ce?
Georgi Georgiev: Taxa rămâne neschimbată, pentru că traficul pe pod va fi același".

Potrivit Poliției de Frontieră Giurgiu, pe aici au trecut în ultimele 24 de ore peste 2.000 de camioane și 13.500 de autoturisme.

Raluca Stan, purtatorulde cuvânt al Poliției de Frontieră Giurgiu: „Recomandăm tuturor cetățenilor recomandarea tuturor punctelor de trecere la graniță cu Bulgaria dar și utilizarea aplicației „trafic online” care prezintă media de așteptare a punctelor de trecere a frontierei”.

Cei care doresc să ajungă în Bulgaria, fie așteaptă la coadă la podul Giurgiu Ruse, fie pot să aleagă să treacă frontiera pe la Vama Veche, Negru Vodă sau Ostrov. În luna august autoritățile române și bulgare promit că vor deschide și un punct nou de trecere cu bacul pe la Giurgiu.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62465939
Pe litoral s-au format gropi adânci și de 12 metri. Înotul devine mortal dacă nu respecți o regulă simplă

La mare, în stațiunea Neptun un tânăr și-a pierdut viața după ce a intrat în valuri și nu s-a mai întors. A fost găsit de scafandri după 12 ore de căutări într-o groapă de nisip adâncă de 3 metri.

62465936
Cântărețul de muzică populară Aurică Totolici a fost arestat. Este acuzat că a violat doi fraţi de 14 și 16 ani

Un cunoscut interpret de muzică populară din Galați a fost arestat după ce procurorii au găsit probe care arată că ar fi violat cel puţin doi minori.

62465923
Scene desprinse din filmele de groază pe un câmp. Unui adolescent i-a fost retezată mâna de un utilaj

Medicii de la spitalul de copii din Târgu Mureș luptă să-i salveze viața unui adolescent, grav rănit de un utilaj agricol.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.