Vânzările de apartamente au scăzut drastic în această toamnă. Topul pe județe

×
Publicitate

Piaţa imobiliară frânează puternic în această toamnă. În septembrie, au fost vândute doar 42.500 de apartamente, terenuri şi case în întreaga ţară.

Asta înseamnă o scădere cu 26 la sută față de aceeaşi lună, a lui 2017.

Datele oficiale arată că, luna trecută, au fost vândute cu peste 15.000 mai puține imobile decât în septembrie 2017, iar dacă ne uităm la nivel național, vedem că topul este condus de Ilfov, unde au fost vândute peste 6.200 de imobile. Pe locul al doilea se află București, cu peste 5.700, iar la mare distanță, pe locul al treilea, este Cluj, cu peste 2.000.

La polul opus se află, însă, județe precum Gorj, Dolj sau Tulcea, acolo unde notarii au semnat abia 150 de contracte de vânzare-cumpărare. Iar dacă ne uităm la terenuri, vedem că cele mai cerute au fost din Dolj, Timiș și Constanța.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61988836
Pesta porcină africană a ajuns în judeţul Teleorman. Ce vor face autorităţile
Primul caz de pestă porcină africană a fost confirmat în judeţul Teleorman, virusul fiind descoperit la un porc mort, aruncat lângă o pădure. Autorităţile urmează să monitorizeze porcii aflaţi în localităţile din apropiere.
61993516
Cu 7 luni înaintea summit-ului UE, Sibiul nu are un aeroport sau un spital modern
Mai sunt doar 7 luni până când Sibiul va găzdui summit-ul Uniunii Europene, eveniment la care vor participa 27 de şefi de stat şi de guvern, dar şi mii de invitaţi.
61993485
Prima autostradă urbană, "aproape gata", cu o întârziere de 2 ani. IMAGINI EXCLUSIVE
Cu o întârziere de 2 ani, prima autostradă urbană din România este aproape gata. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere promite că şoseaua de viteză va fi deschisă cel târziu pe 1 decembrie.