Vânătoare de braconieri pe toate cursurile de apă din țară. Voluntarii și inspectorii de mediu trag un semnal de alarmă

×
Publicitate

Sunt controale pe toate cursurile de apă din țară, unde braconierii își întind plasele, în ciuda prohibiției. Voluntarii, dar și inspectorii de mediu merg în teren și de multe ori se află în situații limită.

Este și cazul unui braconier care a amenințat cu bătaia un voluntar. În Maramureș, s-au aplicat cinci sancțiuni pentru braconaj, însă, cum suprafața de patrulat este mare, cei care perscuiesc ilegal sunt mai greu de prins în flagrant.

Voluntar: „Ce-ai scos în plasă, de acolo de jos? Te-am văzut! Sunt de la antibraconaj.”

Pescar: „Vrei să îți dau o bardiță în cap acum?”

Așa sunt deseori amenințați voluntarii când îi prind în flagrant pe braconieri. Imaginile au fost surprinse pe râul Siret, iar cel amenințat a fost cât pe ce să fie luat la bătaie.

Voluntar: „Aici e o zonă frecventată de braconieri, am mai găsit și pripoane, poate îi prindem și ziua. Mergem un pic mai jos. Uite, acolo parcă este legată o plasă, mergem să vedem, poate prindem braconierii în flagrant puțin mai jos.”

Voluntarii își încep patrularea la căderea serii sau în zori, când pescarii își întind plasele, chiar dacă este ilegal, pentru că suntem în perioada de prohibiție.

Voluntar: „În jos am verificat și nu este nimic, totul este în regulă. Pe partea cealaltă parcă văd ceva legat, o plasă, ar trebui să mergem dincolo să verificăm.”

De la începutul anului, în Maramureș, au fost sanționate cinci persoane pentru braconaj piscicol. Chiar dacă amenzile sunt mari, de până la 10 mii de lei, oamenii continuă astfel de activități ilegale.

Gheorghe Gligan, purtător de cuvânt al Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP): „În această perioadă, având în vedere că este prohibiție, râurile și lacurile sunt o adevărată mână cerească pentru braconieri, deoarece nu sunt deranjați de către pescari. Am avut câteva incidente în care colegii noștri au fost amenințați, dar cu ajutorul Poliției s-a rezolvat.”

Pescarii care prind pește legal pe bălți private se plâng și ei că braconierii lasă prăpăd în urmă.

Pescar: „Care umblă ca mine merge la loc vizibil, pe ăștia nu-i poți prinde numai cu jandarmerie și poliție.”

Pescar: „Braconierii, de obicei, fac gălăgie și iese scandal.”

Perioada de prohibiție se încheie la începutul lunii iunie.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62258916
Videoclipurile cu Huggy Wuggy de pe Tik Tok și Youtube au împins copiii la acțiuni care îi sperie pe părinți
Părinții sunt îngrijorați de reacțiile pe care le au copiii lor, după ce vizionează videoclipurile cu Huggy Wuggy de pe Tik Tok și YouTube. Află părerea specialiștilor cu privire la papușa înfricoșătoare.
62138263
Fenomenul „LOVER BOY” | Minore aflate în grija statului, traficate pe 2.500 de lei la Vaslui
Două minore aflate în grija statului au fost obligate să trăiască toata viața cu trauma de a fi fost vândute pe 2.500 de lei unor bărbați din Vaslui.
62260301
Colonelul care a spus că Rusia pierde războiul: situația noastră se va înrăutăți, nu mai luați tranchilizanți informaționali
Opinia publică din Rusia ar trebui să înceteze să ia “tranchilizanți informaționali”, pentru că realitatea e că situația se va înrăutăți pe frontul din Ucraina, care se pregătește să mobilizeze un milion de soldați împotriva Rusiei.