Două saloane de masaj erotic au intrat în vizorul polițiștilor, după ce managerii și angajații acestora ar fi permis mai multor femei să întrețină servicii sexuale contra cost.
Alina Cotabiță este proprietara unui salon erotic din centrul Capitalei. Potrivit unor surse din anchetă, ea administra activitatea fetelor și le promova online de aproape un an.
La percheziții, anchetatorii au găsit sume mari de bani obținute, spun procurorii, prin prostituție: aproape 100.000 de euro și 370.000 de lei. Au fost confiscate laptopuri și telefoane mobile, ca probe importante în dosar.
Alina Cotabiță și alți șapte suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați magistraților cu propuneri legale.