Vaccinarea în UE poate fi perturbată din cauza unor „goluri” de aprovizionare cu serul Pfizer. Care este soluția imediată

62166099
Getty

Vaccinarea în UE ar putea să fie perturbată din cauza unor deficiențe în stocurile de vaccin produs de Pfizer și BioNTech, avertizează compania.

Au apărut așa numitele „goluri” în aprovizionare care au dus ca unele centre din Germania să se închidă complet.

BioNTech lucrează cu Pfizer pentru suplimentarea producţiei de vaccin.

Acesta a fost primul vaccin aprobat, dar serul produs a ajuns greu în UE din cauza aprobării relativ greoaie a lui din partea organismului de reglementare european.

Întârzierile au surprins Germania, unde anumite regiuni au fost nevoite să închidă temporar centrele de vaccinare la câteva zile după startul campaniei (27 decembrie).

„Momentan, nu arată bine - apare un gol pentru că nu există alte vaccinuri aprobate şi trebuie să aoperim acest gol cu propriul nostru vaccin”, a spus Uğur Şahin, CEO BioNTech, într-un interviu acordat Spiegel, citează The Guardian, potrivit news.ro.

Este aşteptat ca, pe 6 ianuarie, vaccinul dezvoltat de compania americană Moderna să fie aprobat de European Medicines Agency (EMA).

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a îndemnat EMA să aprobe rapid şi vaccinul dezvoltat de Universitatea Oxford şi AstraZeneca, aprobat săptămâna aceasta de Marea Britanie. Calendarul UE privitor la acesta nu este stabilit.

Şahin a spus că vaccinul Pfizer, pentru care este folosită tehnologia RNA mesager, ar trebui să fie eficient în cazul noii variante de coronavirus decetată iniţial în Marea Britanie, care pare a fi mai contagioasă.

„Facem teste pentru a vedea dacă vaccinul nostru poate de asemenea neutraliza această variantă şi curând vom şti mai multe”, a spus el.

Legat de mutaţia recentă, el a spus că este posibil să fie necesară optimizarea vaccinului, iar acest lucru ar dura şase săptămâni, iar el ar trebui să primească o nouă aprobare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62156948
Șofer beat amendat de 4 ori în seara de Revelion la Iași, după ce nu a dat prioritate unei ambulanțe și a făcut scandal
Un șofer a fost amendat de 4 ori și încătușat de polițiștii din Iași în seara de Revelion, după ce nu a acordat prioritate unei ambulanțe, apoi a făcut scandal și a fost depistat băut.
62166838
Doar București și 3 județe mai sunt în scenariul roșu. Numărul infectărilor scade în toată țara
Doar Capitala și județele Cluj, Ilfov și Timiș se mai află în scenariul roșu în prima zi a anului 2021, numărul de infectări cu Covid-19 aflându-se în scădere în toată țara.
62166846
Cel mai mic număr de decese provocate de Covid-19 din ultimele 2 luni
Alte 74 de decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore din cauza noului coronavirus, a anunţat, vineri, Grupul de Comunicare Strategică. Este cel mai mic număr de decese din ultimele luni.