Urmărire penală in rem după comemorarea lui Zelea Codreanu: autoritățile verifică posibile fapte cu caracter fascist

62390876

Procurorii din Buftea s-au sesizat din oficiu, luni, în cazul evenimentelor petrecute la Tâncăbeşti, în 30 noiembrie, unde mai mulţi simpatizanţi ai mişcării legionare l-au comemorat pe liderul acesteia, Corneliu Zelea Codreanu.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a anunţat, marţi, că a fost începută urmărirea penală in rem în legătură cu săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

În contextul mediatizării incidentelor produse în data de 30 noiembrie în localitatea Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea anunţă că luni, 1 decembrie, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 4 alin. 2 din OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, iar în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in rem.

Potrivit sursei citate, organele de poliţie din cadrul IPJ Ilfov – Poliţia Staţiunii Snagov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, continuă cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.

Marţi, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel” a solicitat MAI şi Ministerului Public, într-o scrisoare deschisă, să cerceteze „cu celeritate” evenimentele petrecute în 30 noiembrie, pe spaţiul public, la Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, unde mai mulţi simpatizanţi ai mişcării legionare l-au comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu, în locul unde a fost asasinat în urmă cu 87 de ani.

Demersul Institutului are loc, potrivit unui comunicat de presă, în contextul „ascensiunii discursului instigator la ură şi a manifestărilor extremiste în spaţiul public”.

„Această realitate pune sub semnul întrebării memoria victimelor Holocaustului din România şi sifdează legislaţia în vigoare”, precizează sursa citată.

Duminică, 30 noiembrie, câteva zeci de persoane l-au comemorat pe liderul mişcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, în locul unde a fost asasinat în urmă cu 87 de ani. Potrivit Hotnews, Şerban Suru, autoproclamat lider ai mişcării legionare, a ţinut discursuri politice.

Comemorarea se desfăşoară anual, din anul 1994, pe locul unde Codreanu şi alţi 14 legionari au fost asasinaţi în noaptea de 29-30 noiembrie 1938. Deşi astfel de manifestaţii sunt interzise de lege din 2002, ele au continuat. în acest an, autorităţile au montat în zona respectivă garduri despărţitoare între şosea şi pădurea unde este amplasată troiţa ridicată în memoria legionarilor şi au venit cu mai multe autospeciale.

Pe timpul parastasului şi a discursului lui Suru, forţele de ordine au blocat şi prima bandă de circulaţie de pe DN1, mai nota Hotnews.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62565982
Proiect în Parlament: Amenzi de până la 20.000 lei pentru comportament „agresiv și recalcitrant” în instituțiile publice

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege care introduce amenzi între 5.000 şi 20.000 lei pentru comportament agresiv sau lipsit de respect faţă de instituţiile publice şi angajaţii acestora.

62569411
Doi medici de la Băile Felix, soț și soție, condamnați pentru luare de mită. Au primit bani, băuturi alcoolice și alimente

Doi medici din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală - Băile Felix, soţ şi soţie, au încheiat, în luna noiembrie, câte un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru luare de mită în formă continuată.

62595716
Criza de la Paltinu a închis centrala electrică de la Brazi. Asigură 10% din energia națională

Centrala electrică de la Brazi, din judeţul Prahova, care asigură aproximativ 10% din energia electrică produsă în ţară, a fost oprită, marţi.

Recomandări
Pensionari
Ministrul Muncii anunță indexarea pensiilor. „După doi ani, pensionarii nu mai pot suporta”

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunţă că pregăteşte indexarea pensiilor „conform legii” şi va înainta Ministerului de Finanţe şi premierului propunerea de a respecta legea, pentru că, după doi ani, pensionarii nu mai pot suporta. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.