"În perioada 7 ianuarie 2025 - 18 octombrie 2025, un bărbat în vârstă de 20 de ani ar fi utilizat, fără drept, datele aferente unui cont bancar aparţinând unui bărbat, în vârstă de 83 de ani, efectuând peste 190 de tranzacţii, în valoare totală de aproximativ 14.000 de lei", informează Biroul de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti, fiind identificate şi ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză.
"Persoana bănuită a fost depistată şi condusă la audieri, urmând ca faţă de aceasta să fie dispuse măsurile legale care se impun", arată sursa citată.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului Combaterea Infracţiunilor Informatice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată.