Un tânăr a murit de COVID acasă, după ce familia a cerut să fie externat de la ATI

62206436
Shutterstock

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, bolnav de COVID-19, a murit acasă. Acesta a ajuns inițial la spital, unde a fost internat la ATI, însă după doar patru ore familia sa le-a cerut medicilor să îl externeze, relatează Gorjeanul.

La începutul săptămânii, tânărul a ajuns cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu. Acolo a fost supus unor investigații, inclusiv o tomografie computerizată, care au arătat că pacientul avea o saturație scăzută a oxigenului în sânge, de 60% și afectare pulmonară de 80%.

Tânărul a fost dus la ATI, unde a fost conectat la două surse de oxigen și, după circa 30 de minute, saturația de oxigen crescuse, potrivit medicului de gardă care a anunțat telefonic familia despre starea gravă a pacientului. Din păcate, familia a cerut ca acesta să fie externat.

„Atât medicul de gardă, cât și conducerea SJU Târgu-Jiu au discutat cu familia tânărului în încercarea de a-i convinge să îl lase în spital. Li s-au explicat aparținătorilor că există inclusiv riscul ca pacientul să decedeze dacă este luat acasă, dar aceștia nu și-au schimbat opinia. Astfel, după 4 ore petrecute în secția ATI II, la cererea expresă a familiei, pacientul a fost externat. Aparținătorii au semnat o declarație pe propria răspundere și au dus tânărul, care suferea și de epilepsie, acasă. Considerăm că fiecare pacient are o șansă în plus la viață dacă primește tratament și îngrijiri medicale într-o unitate spitalicească, de la personal calificat”, au precizat reprezentanții spitalului.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62219151
Capitala va avea o nouă centură cu regim de autostradă. Când vor fi gata lucrările

Șoferii ar putea ocoli Capitala pe o autostradă nouă din 2023, promit oficialii de la Ministerul Transporturilor. Vineri s-a dat startul lucrărilor pentru ultimul tronson din autostrada de centură.

62084408
Românii şi bulgarii, cei mai supuşi riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE

Peste un sfert din populaţie era supusă, anul trecut, riscului de sărăcie şi excluziune socială în patru state membre ale Uniunii Europene: România (35,8%), Bulgaria (33,6%), Grecia (27,5%) şi Spania (27%).

62213571
ACUE: Intervenţia autorităţilor în formarea preţurilor periclitează întregul sistem energetic

Intervenţia autorităţilor în formarea preţurilor periclitează întregul sistem energetic, iar criza se va agrava, se arată într-un comunicat al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.