Ulterior, când polițiștii i-au cerut să fie testat pentru consumul de alcool, șoferul a refuzat. Incidentele au avut loc în seara de 31 ianuarie, în parcarea unui local public din localitatea Bârsana.

Cum s-a produs incidentul

„Din probatoriul administrat s-a reținut că, în timp ce se afla la volanul unui autoturism și ar fi efectuat, în mod intenționat, mai multe derapaje controlate, tânărul în cauză l-ar fi surprins și accidentat pe un alt tânăr, în vârstă de 32 de ani, aflat în parcarea localului public. Ulterior, acesta ar fi coborât din autoturism și i-ar fi aplicat mai multe lovituri victimei”, informează, marți, Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș.

Bărbatul accidentat și agresat a fost transportat la spital. Acesta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Reținerea șoferului agresiv

Polițiștii i-au solicitat șoferului să efectueze testele pentru stabilirea consumului de alcool, însă acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și prelevarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Citește și
Un bărbat este cercetat sub control judiciar după ce a condus beat și a provocat un accident în Brăila. Ce alcoolemie avea
Un bărbat este cercetat sub control judiciar după ce a condus beat și a provocat un accident în Brăila. Ce alcoolemie avea

„Având în vedere întregul material probator administrat în cauză, în cursul zilei de 2 februarie a.c., tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. Astăzi, 3 februarie, acesta urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă”, mai transmit reprezentanții IPJ Maramureș.