Bărbatul în vârstă de 42 de ani a ajuns în compartimentul primire urgențe a spitalului din localitatea Câmpeni duminică, acuzând mai multe dureri. Acesta a fost evaluat și a rămas într-un salon cu un alt pacient. Târziu, după miezul nopții - spun anchetatorii - bărbatul a furat telefonul colegului de salon care adormise.

Deși se afla sub monitorizarea medicilor, suspectul a fugit rapid din spital fără să mai aștepte avizul medicilor ori rezultatele investigațiilor.

Păgubitul, în vârstă de 55 de ani, și-a dat seama abia spre dimineață că îi lipsește telefonul și a anunțat personalul sanitar. Imediat au intervenit polițiștii și pentru că datele de identificare ale suspectului se aflau în fișa medicală au dat rapid de urma suspectului.

Telefonul a fost recuperat și înapoiat pacientului din spital, iar suspectul a fost reținut 24 de ore pentru furt calificat.

Citește și
Incendiu puternic la o fermă din Milișăuți. 300 de porci au fost prinși în mijlocul flăcărilor