Un tânăr s-a trezit cu câteva momente înainte de a fi incinerat. Medicul care l-a declarat mort nu a efectuat autopsia

62409252
Shutterstock

Un indian s-a trezit cu câteva clipe înainte să fie incinerat, după ce un medic l-a declarat mort şi a omis să efectueze o autopsie, relatează AFP.

Rohitash Kumar, un bărbat în vârstă de 25 de ani cu dificultăţi de vorbire şi auz, se îmbolnăvise şi fusese dus la spitalul Jhunjhunu din Rajasthan. Presa indiană a relatat că acesta a suferit o criză de epilepsie şi că un medic l-a declarat mort la sosirea la spital.

Dar medicul şef al spitalului, D. Singh, a declarat pentru AFP că un medic „a întocmit raportul post-mortem fără a efectua o autopsie şi că trupul a fost apoi trimis spre incinerare”.

Medicul şef a adăugat că, cu puţin timp înainte de incinerare, corpul a început să se mişte şi că bărbatul "era viu şi respira”.

Tânărul a fost dus la spital a doua oară, dar vineri a fost declarat mort.

Trei medici au fost suspendaţi, iar poliţia a lansat o anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62499283
Zelenski: Vreau să aud propunerile noului preşedinte al Statelor Unite ale Americii privind încheierea războiului cu Rusia

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei cu ţara sa s-ar putea încheia anul viitor şi că aşteaptă propunerile preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, privind rezolvarea conflictului, relatează CNN.

62424462
Alertă în Marea Britanie. Forţele aeriene confirmă că drone neidentificate au fost reperate deasupra a 3 baze aeriene

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian.

62500484
Un rabin care are și cetățenie moldovenească, dat dispărut în Emiratele Arabe Unite

Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, Zvi Kogan, stabilit în Emiratele Arabe Unite (EAU), este dat dispărut începând de joi, a anunţat sâmbătă biroul de presă al premierului israelian Benjamin Netanyahu.  

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.