Teribilul accident petrecut marți dimineață, la ora 5:45, pe strada Gherghiței, a fost surprins de o cameră de supraveghere.
Femeia începuse să traverseze pe trecerea de pietoni chiar în momentul în care o camionetă a trecut prin fața ei, fără să oprească și să îi acorde prioritate. Trei secunde mai târziu, când era dincolo de mijlocul drumului, victima a încremenit, iar mașina închiriată de fotbalistul Abdul Kader Keita a lovit-o în plin.
Sportivul se întorcea spre casă în Pipera, după ce fusese la rugăciunea de dimineață la moscheea din vecinătate.
Claudiu Costea, inspector Brigada Rutieră a Capitalei: „Autorul a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției. A fost testat preliminar cu aparatura din dotare, atât din punctul de vedere al consumului de alcool, cât și cu testul de droguri, în ambele situații negativ, respectiv rezultat zero.”
Femeia a fost dusă la spitalul Floreasca și internată la secția de ortopedie, cu multiple traumatisme și fracturi. Din pricina șocului nu și-a amintit ce a pățit, așa că medicii au anunțat poliția.
Câteva ore mai târziu, a fost identificat fotbalistul ivorian și dus la audieri, la Brigada Rutieră.
El a fost reținut pentru 20 de ore, sub acuzația de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Corespondent Știrile PRO TV: „Potrivit unor surse apropiate de anchetă, fotbalistul ivorian le-ar fi declarat polițiștilor că imediat după ce a lovit-o pe femeie, ar fi oprit și ar fi cerut minute în șir ajutorul celorlalți șoferi, însă abia într-un final, un trecător i-a recomandat să sune la 112 și tot el, spune sportivul, i-ar fi spus că odată ce va veni ambulanța el poate să își vadă liniștit de drum spre casă.”
O apărare pe care anchetatorii nu au crezut-o, mai ales că un martor ar fi declarat că fotbalistul nu a zăbovit prea mult la locul accidentului. Iar după o noapte petrecută în arest, unde a ajuns cu o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, ivorianul a fost adus din nou la audieri pentru ca apoi procurorii să ceară arestarea lui preventivă.
Însă, judecătorul a decis plasarea lui sub control judiciar.
Avocatul sportivului, trimis chiar de clubul de fotbal Rapid București, susține că Abdul Kader Keita ar fi recunoscut totul, inclusiv că a plecat de la locul accidentului, dar și că regretă cele petrecute.
Între timp, însă, starea victimei s-a deteriorat și a fost transferată la terapie intensivă, unde a fost intubată.