"Din punctul meu de vedere, procesele şi sumele care sunt stabilite ca drepturi suplimentare pentru magistraţi le consider imorale, atât pentru că au fost mii de procese în aceşti ani, dar şi comparativ cu ponderea acestora în bugetul României şi cu situaţia reală a României, dacă ne raportăm la toate celelalte categorii", a afirmat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Bolojan a subliniat importanţa unei legi a salarizării, adăugând că Guvernul nu va putea plăti "de pe o zi pe alta" astfel de sume.

România are "probleme structurale", iar acestea vor constitui "provocări" pentru viitoarele guverne, a adăugat el.

"Avem sentinţele care au fost învestite cu titluri executorii în urma proceselor generate de magistraţii din România şi, aşa cum ştiţi, avem o sentinţă care obligă Guvernul la plata a peste 5 miliarde de lei şi mai sunt şi alte sentinţe care au fost obţinute în urma miilor de procese care au fost generate în toţi aceşti ani. Fără o legislaţie care să nu mai permită acest tip de procese, ceea ce ar fi însemnat adoptarea legii salarizării unitare, nu vom rezolva această problemă şi, indiferent ce va face viitorul Guvern, va fi, practic, în imposibilitatea de a plăti astfel de sume de pe o zi pe alta", a declarat Ilie Bolojan.