Un copil de nouă ani a fost scos inconștient dintr-o piscină din Olt. El a fost transportat în stare gravă la spital

62567028

Un copil de nouă ani a fost scos inconştient, joi seară, dintr-o piscină din judeţul Olt, iar persoanele aflate în zonă au început manevrele de resuscitare întrucât acesta se afla în stop cardio-respirator.

Cadrele medicale au continuat resuscitarea până când copilul a avut activitate cardiacă. El a fost transportat în stare gravă la spital.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, în oraşul Potcoava, pentru salvarea unui copil în vârstă de nouă ani, scos dintr-o piscină în stare de inconştienţă.

Acolo s-a deplasat echipajul SMURD Scorniceşti şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, dintre care unul cu medic.

„Minorul a fost găsit în stop cardio-respirator, în curs de resuscitare de către persoanele aflate în zonă. Manevrele de resuscitare au fost continuate de personalul medical pentru aproximativ o oră, în urma acestora pacientul prezentând activitate cardiacă”, au afirmat pompierii.

Copilul a fost transportat la UPU Slatina, în stare de inconştienţă, ulterior fiind transferat la UPU Craiova pentru continuarea îngrijirilor de specialitate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62568948
Herăstrău, cel mai mare parc din București, intră în reparații după zeci de ani de degradare. Cum va arăta după renovare
Herăstrău, cel mai mare și unul dintre cele mai vechi parcuri din București, intră în reparații. Nu a mai fost modernizat de zeci de ani, iar aleile și mobilierul urban sunt vizibil degradate.
62568968
Fermierii români, loviți puternic de secetă. Recolte mai mici și cu 30% față de anul trecut
Se anunță încă un an cu producții reduse de porumb și floarea-soarelui. În cazul primei culturi, un raport recent arată că am putea culege doar 7,6 milioane de tone din toată țara, față de cele 9 milioane estimate inițial.
62568958
Aeroportul din România care va prelua zboruri internaționale. Mulți turiști merg în acea zonă
Guvernul a aprobat joi deschiderea unui punct de trecere a frontierei pe Aeroportul din Tuzla.