Un bărbat din Braşov a ameninţat trei adolescenţi cu un cuţit, nervos că fac gălăgie în jurul blocului
Un bărbat care s-a luat la ceartă cu trei adolescenţi, pe o stradă din Braşov, nemulţumit că tinerii făceau gălăgie, i-a ameninţat cu un cuţit.
„Pe fondul unor neînţelegeri apărute pe o stradă din municipiul Braşov între trei adolescenţi şi un bărbat, acesta din urmă a ales soluţionarea conflictului prin ameninţarea tinerilor cu un cuţit.
Echipajul de jandarmi solicitat prin apel 112 a ajuns în scurt timp la locul conflictului şi a reuşit imobilizarea bărbatului, precum şi deposedarea de arma albă, reuşind astfel detensionarea stării conflictuale înainte ca aceasta să se soldeze cu efecte nedorite”, transmit, duminică, oficialii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a fost nemulţumit de faptul că cei trei tineri, cu vârste de 15-16 ani, făceau gălăgie în jurul blocului.
Atât bărbatul, cât şi cei trei tineri au fost conduşi şi predaţi poliţiştilor în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale.