Totul a pornit de la o dispută pe care victima de 17 ani a avut cu unul dintre agresori, spun polițiștii. Grupul a vrut să îi dea o lecţie, aşa că agresorii l-au ademenit pe tânăr la marginea oraşului, într-o zonă cu multă vegetaţie.
Acolo, adolescentul a fost ţinut cu mâinile la spate şi bătut. Potrivit anchetatorilor, în final a fost lăsat să plece, dar agresorii l-au ameninţat că va primi acelaşi tratament dacă va spune cuiva ceva sau va merge la poliţie.
Aşa că de frică, victima nu a spus nimic timp de 5 zile. În cele din urmă, tânărul a mărturisit totul familiei, iar o rudă a anunţat autorităţile.
Cei şase suspecți, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, au fost identificaţi în scurt timp şi apoi reţinuţi. Sunt acuzaţi de lipsire de libertate, lovire şi amenințare, aşa că pentru ei se va cere arestarea preventivă.