Elena Udrea ar putea scăpa de dosarele penale. O judecătoare a cerut să afle condiţiile extrădării din Bulgaria

62252768

Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel Bucureşti a trimis o solicitare autorităţilor bulgare, pentru a afla dacă Elena Udrea mai poate fi judecată în dosarele aflate pe rolul instanţelor din România, ca efect al extrădării din ţara vecină.

Marţi, judecătoarea Corina Ciobanu ar fi trebuit să o audieze pe Elena Udrea în dosarul 'Hidroelectrica', în care Udrea este acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari primită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

Udrea se află în penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul "Gala Bute", iar audierea de la Curtea de Apel Bucureşti urma să se facă prin videoconferinţă.

La începutul procesului, avocaţii Elenei Udrea au solicitat încetarea procesului penal pe motiv că faptele de care este acuzată Udrea în acest dosar s-au prescris, fiind invocată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale din mai 2022, potrivit Agerpres.

Magistratul care se ocupă de acest dosar, Corina Ciobanu, a pus în discuţie din oficiu o chestiune de procedură, invocând "regula specialităţii" din Legea 302/2004, care prevede că ţara care extrădează o persoană în România poate impune anumite restricţii privind judecarea şi urmărirea penală a persoanei extrădate.

Potrivit Legii 302/2004, o persoană predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deţinută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricţii a libertăţii sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea.

Practic, judecătoarea vrea să afle dacă autorităţile judiciare din Bulgaria au decis ca Elena Udrea să fie extrădată în România doar pentru dosarul "Gala Bute", condiţie în care ea nu va mai putea fi judecată în celelalte dosare pe care le mai are pe rolul instanţelor.

Întrebată de judecătoarea Corina Ciobanu dacă în instanţele din Bulgaria s-a prelevat sau şi-a dat consimţământul pentru "regula specialităţii", Udrea a spus că nu ştie despre ce este vorba pentru că nu este jurist.

Deşi avocata Elenei Udrea a menţionat că nu s-a discutat aşa ceva în instanţele din Bulgaria, judecătoarea a insistat să trimită o adresă în ţara vecină pentru a fi date lămuriri cu privire la condiţiile extrădării.

Elena Udrea are în acest moment două dosare în desfăşurare în instanţele din România:

* Dosarul 'Hidroelectrica', aflat la Curtea de Apel Bucureşti, în care a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă. Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

* Dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009. În primă instanţă, Udrea a primit o condamnare de opt ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Procesul se judecă în faza de apel la Instanţa supremă.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
Cornel Palade încearcă să-și împingă limitele la Sunt celebru, scoate-mă de aici!: ”Doamne, dă-mi putere, dă-mi curaj...”

Drumurile din jungla dominicană se vor termina astăzi pentru una dintre celebritățile intrate în cel mai greu și intens experiment al momentului.

Un motociclist a murit într-un accident teribil. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere

Un bărbat de 50 de ani din Dolj a sfârșit într-un accident teribil. Era pe motocicletă când, în față, i-a apărut o mașină care a virat la stânga, aparent, fără să se mai asigure. Scenele au fost surprinse și de camerele de supraveghere.

Bilanț coronavirus, 6 septembrie. Numărul de cazuri de noi infectări a crescut

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.876 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.700 mai multe față de ziua anterioară.

Recomandări
Nicușor Dan pregătește o nouă nominalizare pentru Palatul Victoria. Ce profil are premierul pe care îl caută

La patru luni de la demiterea cabinetului condus de Ilie Bolojan, Nicușor Dan ia în calcul desemnarea unui premier cu profil economic, potrivit unor surse politice. Acesta ar fi cel de-al treilea nume pe care îl propune președintele.

Putin a reluat negocierile cu SUA după o pauză de mai bine de șase luni. Ce s-a întâmplat, de fapt, la Kremlin

Președintele rus Vladimir Putin a reluat sâmbătă negocierile cu Statele Unite, după o pauză de peste șase luni, în încercarea de a debloca procesul de pace din Ucraina. În paralel, au fost suspendate, pe 72 de ore, atacurile asupra Moscovei și Kievului.

Witkoff şi Kushner, emisarii lui Trump, au ajuns la Kiev, după vizita de la Moscova

Emisarii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, au sosit duminică la Kiev, unde vor purta discuţii cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP şi Reuters.