Turiști răniți pe munte, salvați de echipele Salvamont Maramureș

62564633

Salvamontiştii maramureşeni au primit, sâmbătă, două apeluri prin care au fost solicitaţi să intervină în sprijinul unor turişti care s-au accidentat pe munte, s-au rănit la picioare nu şi s-au mai putut deplasa.

Ambele intervenţii au avut loc în munţii Rodnei, prima derulându-se în sprijinul unei tinere de 26 ani care a suferit un traumatism la picior.

Grupul cu care se afla a solicitat sprijinul salvatorilor montani care au preluat-o pe femeie şi au coborât-o de lângă Lacul Ştiol până la baza muntelui, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD.

A doua intervenţie a avut loc pe traseul către vârful Pietrosul Rodnei unde un bărbat a suferit o accidentare la picior şi nu mai putea merge.

Acesta făcea parte dintr-un grup de patru turişti aflaţi în drumeţie pe munte.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62578293
ANAF vrea să reducă fraudele fiscale folosind tehnologie de ultimă generație. Inspectorii ar putea fi dotați cu drone
Autoritățile vor să reducă fraudele fiscale folosind tehnologie de ultimă generație. Inspectorii ANAF deja nu mai merg "în orb", ci sunt ghidați de un soft avansat unde să meargă în control, spun responsabilii de la Finanțe.
62578290
Demiteri la DSP Iași și la Spitalul de Pediatrie, după moartea a șase copii. Managerul interimar: ”Îmi pare rău”
După amenzi, au urmat demiteri în cazul celor șase copii morți în Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași.
62481129
Un avion de mici dimensiuni a căzut în apropierea unei unităţi militare din Iași. Pilotul, un consilier AUR, în stare gravă
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă după-amiază la Iaşi, cele două persoane aflate la bord fiind găsite conştiente de către echipajele de salvare sosite la faţa locului.