Turismul de litoral a înregistrat o creştere de 27% a rezervărilor pentru vara 2024

62413431

Turismul de litoral a înregistrat, în perioada octombrie 2023 - martie 2024, o creştere de 27% a rezervărilor de vacanţe la mare pentru vara 2024, faţă de acelaşi interval al anului anterior, arată datele unui tur-operator.

Conform sursei citate, Programul de reduceri Înscrieri Timpurii va fi prelungit în aprilie.

"Tendinţa de a rezerva sejurul cu câteva luni înainte de vacanţă a revenit. E un obicei la care mulţi români au renunţat în ultimii ani pe fondul pandemiei şi, ulterior, din cauza conflictelor militare. Însă, constatăm că programul Înscrieri Timpurii este accesat de tot mai mulţi turişti care vor să aibă garanţia unui sejur rezervat pentru a scăpa de stresul planificărilor pe ultima sută de metri. Datele centralizate din octombrie 2023 până astăzi, la finalul lunii martie, arată o creştere cu 27% a rezervărilor realizate pentru sezonul estival faţă de acelaşi interval de referinţă din 2022-2023", afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Potrivit tur-operatorului, în mod normal, ofertele speciale din programul Înscrieri Timpurii expiră la 31 martie, însă mulţi hotelieri de pe litoralul autohton au decis să prelungească perioada de valabilitate a ofertelor.

"Avem şi o altă veste bună: dat fiind interesul ridicat al românilor de a-şi rezerva o vacanţă la Marea Neagră pentru vara 2024, am decis împreună cu hotelurile de pe litoral să prelungim programul Înscrieri Timpurii şi în aprilie, iar reducerile la vacanţe ajung până la 40%", anunţă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

Conform rezervărilor făcute până la această dată, staţiunile cele mai căutate sunt Eforie Nord şi, pe locul secund, Mamaia. Pe locul al treilea în top se clasează Neptun-Olimp.

Datele mai arată că românii care îşi rezervă din timp vacanţa aleg sejururi mai lungi decât cei care rezervă last minute. Astfel, durata medie a sejurului este de 5,5 nopţi, faţă de durata medie a sejurului pe întreg sezonul estival 2023 - de 4,8 nopţi.

"Există şi turişti care îşi iau vacanţe prelungite la mare, cel mai lung sejur achiziţionat până în acest moment fiind de 30 de zile. Analiza primelor trei luni ale anului mai arată că în ceea ce priveşte costul unui pachet turistic, un român a plătit în medie 3200 de lei pentru un sejur pe litoral."

Sezonul estival 2024 va începe, tradiţional, pe 1 Mai şi va continua cu vacanţa de Paşte. Apropierea dintre cele două date îi determină pe mulţi români care aleg litoralul în acea perioadă să rezerve sejururi mai lungi, de 5-6 nopţi.

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile autohone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări. Portalul promovează peste 500 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62437787
Cum au decurs primele ore de liberă circulație după intrarea în spațiul Schengen. Care sunt pricipalele modificări

Suntem deja de 9 ore în spațiul Schengen iar pe cel mai mare aeroport al tarii, Henri Coandă din Otopeni, mii de oameni s-au bucurat de libera circulație călătorind către destinații europene fără să le mai fie verificate documentele de identitate.

 

62437766
Un șofer a ajuns la spital după ce a virat la stânga fără să se asigure, în Iași. A fost proiectat pe trotuar

Un bărbat a ajuns la spital după ce a virat la stânga, fără să se asigure, pe o stradă din Iași.

62437755
Un gălățean a fost călcat de mai multe ori de tractorul pe care îl conducea. Bărbatul a murit. Tragedia a fost filmată

Un bărbat din județul Galați a pierit într-un accident incredibil: a fost călcat chiar de tractorul pe care îl conducea și nu o dată, ci de mai multe ori.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.