Trupele comando de elită din lume. Care dintre ele este strămoșul celebrului SEAL

62305718
Shutterstock

Cele mai eficiente forțe speciale de intervenții din lume sunt cele americane, dar sunt și alte țări ale lumii cu trupe de elită folosite în situații sensibile. Istoria lor pornește din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Asemenea trupe de comando oferă țărilor care le folosesc o intervenție rapidă, de cele mai multe ori cu costuri scăzute și discreție, în cazul unor intervenții în zonele sensibile. Factorul politic decident le poate folosi în situația în care se teme de reacția electoratului la trimiterea forțelor armate obișnuite, transmite Business Insider.


Serviciu aerian special (SAS) / Serviciul special pentru ambarcațiuni (SBS)

Mulți consideră SAS părintele unităților moderne de operațiuni speciale. SAS a fost creat în 1940 pentru o intervenție în Africa de Nord. Din acesta a derivat SBS, pentru forțele speciale navale.

Unitățile sunt specializate în combaterea terorismului, salvarea ostaticilor și operațiuni de recunoaștere.

SAS și SBS au intervenit în Malaezia, Borneo, Oman, Yemen, Irlanda de Nord, Insulele Falkland, Sierra Leone, Libia, Afganistan, Irak și Siria.

Una dintre cele mai faimoase operațiuni a avut loc în 1980, când o unitate SAS a luat cu asalt ambasada iraniană asediată din Londra, și a eliberat mai mulți ostatici. Acțiunea a fost transmisă live la TV.

Forța Delta a Armatei SUA a fost modelată după SAS - trupele britanice, modelul SBS a fost aplicat în trupele SEAL ale Marinei Statelor Unite.


Regimentul Special Air Service (SASR)

Format în 1957, SASR este unitatea de top din Australia. Serviciul este specializat în contraterorism, recunoaștere și acțiune directă. SASR a intervenit în Vietnam, Borneo, Timorul de Est, Afganistan, Irak, Siria și Africa.

Selecția militarilor este deosebit de dură și durează 21 de zile, astfel că doar cei pregătiți fizic și puternici din punct de vedere mental promovează. În ultimele zile, candidații sunt privați de mâncare și somn și primesc sarcini aproape imposibil de realizat, pentru a-și testa capacitatea de a face față eșecului, în timp ce se află la limita rezistenței umane, arată sursa citată.

Militarii aleși merg apoi într-un stagiu de pregătire de 16 luni în care învață elementele de bază.

Serviciul aerian special din Noua Zeelandă (NZSAS)

În 1955, guvernul Noii Zeelande a înființat NZSAS.

Serviciul este specializat în acțiune directă, misiuni de recunoaștere, contraterorism și salvarea ostaticilor.


Selecția pentru NZSAS durează 10 zile, iar candidații mănâncă și dorm foarte puțin, fiind împinși la limita rezistenței. Într-unul dintre exerciții, soldații mărșăluiesc timp de 24 de ore în linie dreaptă, indiferent de terenul pe care îl întâlnesc, cu tot echipamentul în spate.

Selecția se încheie cu un marș de 38 de mile, în aceleași condiții. Candidații acceptați trec apoi printr-un stagiu de pregătire de câteva luni.


Comando Hubert, elita marinei franceze

Trupele de elite franceze sunt specializate în salvarea ostaticilor, contraterorism, direct combat, și operațiuni speciale subacvatice.

Marina franceză are șapte comandouri. Pentru a servi în Commando Hubert, un marinar trebuie să fi servit într-un alt comando câțiva ani, înainte de a aplica. Procesul riguros de selecție al unității se concentrează în principal pe antrenamentul de scufundări și operațiunile subacvatice avansate.

Unitatea a intervenit în Algeria, Liban, Afganistan și Africa. În 2019, doi membri ai unității au fost uciși în misiune, în timpul unei eliberări de ostatici în Burkina Faso.

Regimentul de reacție ușoară (LRR)

Comando-ul de top filipinez a fost creat în anul 2000 după ce o serie de atacuri teroriste și răpiri au zguduit Filipine. SUA au finanțat antrenamentul și au oferit soldați care să-i învețe pe localnici.

LRR este specializat în combaterea terorismului, acțiune directă, salvarea ostaticilor și recunoaștere. A fost esențial în lupta împotriva teroriștilor lui Abu Sayyaf, ISIS-Filipine și a altor grupuri jihadiste.

Unitatea a acționat timpul asediilor din Zambo, Marawi și Zamboanga. Forțele speciale filipineze au devenit cunoscute într-o operațiune devenită celebră, când un militar scund s-a îmbrăcat în femeie și a participat la o nuntă, anihilând o țintă importantă. La fel ca și celelalte trupe de elită, LRR este specializat și în operațiuni navale.

Articol recomandat de sport.ro
Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Spectacol total pe străzile din New York. Cum au sărbătorit americanii Ziua Recunoștinței

La New York, mii de oameni au participat, joi, la tradiționala paradă de Ziua Recunoștinței. În Statele Unite, sărbătoarea este cea care lansează sezonul de iarnă.

Târgu Mureș: Un polițist a reușit să convingă zeci de persoane să doneze sânge pentru bolnavi și copii sărmani

Câțiva oameni cu suflet mare, din județul Mureș, s-au mobilizat în prag de sărbători pentru a-și ajuta semenii.

Trupa „Imagine Dragons” vine pentru prima dată în România, la UNTOLD 2023

Cu 60 de premii oferite de industria muzicală, „Imagine Dragons”, una dintre trupele fenomen ale momentului, ajunge pentru prima dată în România, la cea de-a opta ediție a festivalului Untold.

Recomandări
Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.

Legea integrității se întoarce în Parlament după decizia CCR. De ce amendamentul care îl vizează pe Fritz este constituțional

CCR și-a motivat decizia pentru legea integrității. Magistrații susțin, că amendamentul care l-ar costa mandatul pe Dominic Fritz este constituțional pentru că fapta produce efecte chiar dacă a avut loc înainte de intrarea legii în vigoare.

De la ce ar fi pornit incendiul de la Institutul Clinic Fundeni. Focul a fost stins și nu există victime

Intervenție contra cronometru sâmbătă dimineață la Institutul Clinic Fundeni, din Capitală. Un incendiu izbucnit într-o rezervă din secția de Chirurgie a dus la evacuarea promptă a zeci de pacienți.