Cele trei persoane sunt acuzate că i-au furat turistului, aflat sub influența alcoolului, carduri, bani, un ceas și au transferat din contul lui, folosindu-i aplicația de pe telefon, 10.000 de euro.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul București au anunțat, joi, că procurorii și polițiștii au făcut cinci percheziții în București, într-un dosar penal care vizează săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului, precum și a unor infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice.

De asemenea, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală față de trei persoane, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, precum și complicitate la aceste infracțiuni, după caz.

”Din probatoriul administrat până la acest moment a rezultat că, în cursul zilei de 02.05.2026, doi dintre inculpați, respectiv un bărbat și o femeie, au profitat de starea vădită de intoxicație și vulnerabilitate a unei persoane vătămate, cetățean străin, cauzată de consumul de alcool. Astfel, după ce persoana vătămată s-a aflat anterior în zona Centrului Istoric, inclusiv în mai multe localuri, cei doi inculpați au abordat-o în zona centrală a municipiului București și au condus-o într-un imobil situat în aceeași zonă, într-un apartament folosit de unul dintre inculpați. Pe fondul stării în care se afla persoana vătămată, cei doi inculpați și-au însușit fără drept mai multe bunuri aparținând acesteia, respectiv carduri bancare și de transport, o sumă de bani în valută, un ceas”, au afirmat procurorii.

Citește și
34 de accidente pe un singur traseu. Drumurile expres vor avea benzi de urgență după valul de tragedii

Turistul, aflat sub influența alcoolului, a fost dus într-un apartament din Centrul Vechi

Ei au menționat că cele două persoane au accesat fără drept aplicația bancară instalată pe terminalul mobil al persoanei vătămate și ”au efectuat un transfer în valoare de 10.000 de euro dintr-un cont bancar gestionat de persoana vătămată către un cont bancar deschis pe numele celui de-al treilea inculpat, sumă de bani ce a fost convertită automat în lei, rezultând suma de 51.628,86 lei”.

Ulterior, din contul bancar deschis pe numele celei de-a treia persoane cercetate a fost retrasă în numerar suma de 3.800 de lei.

Banii au fost transferați într-un alt cont și retrași ulterior în numerar

”Cu privire la al treilea inculpat, s-a reținut că acesta a sprijinit activitatea infracțională prin punerea la dispoziție a contului bancar deschis pe numele său și a mijloacelor de acces aferente, cont utilizat pentru primirea sumei transferate fraudulos și pentru valorificarea ulterioară a banilor, inclusiv prin retrageri de numerar și transferuri succesive către alte conturi aparținând aceluiași titular”, au mai transmis procurorii.

Două dintre persoanele anchetate au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, iar cea de-a treia este cercetată sub control judiciar.