"Pesta este o boală infecţioasă cunoscută mai ales prin marile epidemii şi pandemii pe care le-a provocat de-a lungul istoriei, inclusiv în Evul Mediu, când a determinat un număr foarte mare de îmbolnăviri şi decese. În timp, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de igienă, măsurile de sănătate publică şi, ulterior, apariţia antibioticelor au contribuit semnificativ la reducerea impactului bolii. Pesta nu a dispărut însă şi continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, dar în prezent poate fi tratată eficient cu antibiotice, dacă este diagnosticată şi tratată la timp", a declarat preşedinta Comisiei de Boli Infecţioase a CMR, Simin Aysel Florescu, conform unui comunicat remis AGERPRES.
Care e rata mortalității în absența medicamentației
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în absenţa tratamentului, mortalitatea formei bubonice este de aproximativ 30 - 60%, iar formele pneumonică şi septicemică pot fi aproape întotdeauna fatale dacă nu sunt tratate la timp.
Pesta nu a dispărut şi rămâne endemică în mai multe ţări. Conform datelor OMS, în perioada 2019 - 2025, cele mai multe cazuri s-au raportat în Republica Democratică Congo şi Madagascar. Boala poate produce atât cazuri izolate, cât şi focare sau epidemii.
"Ne dorim ca, atunci când în spaţiul public apar diverse subiecte pe sănătate, Colegiul Medicilor din România să ofere informaţii medicale corecte şi puncte de vedere fundamentate, prin intermediul Comisiilor de specialitate ale CMR. Este important ca publicul să aibă acces la informaţii clare, validate medical şi prezentate într-un mod responsabil", a declarat preşedinta CMR, Cătălina Poiană.
Pesta, cunoscută şi sub numele popular de "ciumă", este o boală infecţioasă provocată de bacteria Yersinia pestis. Pesta este o zoonoză care se transmite de la rozătoare (şobolan) la om prin intermediul unui vector - puricele infectat.
Cum se transmite
De-a lungul istoriei, pesta a provocat trei mari pandemii (înainte de descoperirea antibioticelor), cu mortalitate ridicată.
Transmiterea la om se produce cel mai frecvent vectorial, prin înţepătura unui purice infectat. Sunt posibile, însă, şi alte căi de transmitere, inclusiv prin contact direct, iar în cazul formei pneumonice este posibilă transmiterea de la o persoană la alta pe cale respiratorie.
Pesta poate avea trei forme clinice principale: forma bubonică - caracterizată prin apariţia unor ganglioni limfatici măriţi şi dureroşi în teritoriul corespunzător locului în care s-a produs înţepătura puricelui; forma septicemică - forma sistemică a bolii, în care infecţia se răspândeşte în organism; forma pneumonică - afectează plămânii şi poate permite transmiterea interumană. Forma bubonică poate evolua către forme severe, septicemică sau pulmonară.
Al doilea caz de ciumă pneumonică în Rusia
Organizația Mondială a Sănătății a solicitat autorităţilor ruse informaţii cu privire la un al doilea caz de pneumonie, care a cauzat decesul cercetătoarei de 28 de ani. Rusia spune că nu există un risc pentru europeni. Ulterior, au apărut speculaţii conform cărora cercetătoarea ar fi putut contracta ciuma pneumonică în urma unui accident de laborator, mai precis după spargerea unei eprubete.
Agenţia rusă de sănătate publică, Rospotrebnadzor, a asigurat că situaţia sanitară şi epidemiologică este stabilă în regiune, la fel ca în oraşele Irkuțk şi Şelehov, așadar riscul ca presupusa boală să se răspândească este minim.
De asemenea, autoritatea sanitară din Rusia a declarat marţi că nu au fost depistate cazuri de ciumă în rândul persoanelor care au intrat în contact cu angajata institutului din Siberia care a decedat săptămâna trecută.