Trei case au luat foc în Ploieşti, într-un cartier fără hidranţi

×
Publicitate

Flăcări mari s-au înălţat aseară într-un cartier din Ploieşti, după ce trei case au fost cuprinse de un incendiu. 

Locuinţele erau lipite între ele, astfel că acoperişul lor, cu o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi, ardea violent la sosirea pompierilor. Alarma s-a dat în jurul orei 22, iar focul i-a scos din case pe oameni, care au sunat la 112.

În scurt timp, 7 autospeciale, cu 32 de militari, au fost trimise în zonă. Intervenţia a fost însă dificilă pentru că în zona lipseau hidranţii. Din fericire, nu au existat victime, însă acoperişul, dar şi o mare parte din bunurile aflate în locuinţe, s-au făcut scrum.

Pompierii cred că incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit electric. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61917161
Bancomat aruncat în aer, în oraşul Arad. Ar fi vorba de o spargere

Explozie în cartierul Alfa din Arad, în noaptea de duminică spre luni.

62014492
Aglomerație la patinoare, înainte de începerea școlii. Reacția unui marocan

După trei săptămâni de vacanţă, luni elevii se întorc la şcoală. Cei mici au profitat până în ultimul moment de zilele libere. Dumincă seară, de pildă, patinoarele din Bucureşti au fost pline până la închidere.

62014490
Cum a scăpat un șofer din Buzău de poliție, deși oamenii legii au tras 16 focuri de armă

Urmărire ca în filme în judeţul Buzău. Un bărbat de 45 de ani, fără permis şi cel mai probabil aflat la volan în stare de ebrietate, a trecut de filtrele de poliţie şi a gonit câteva zeci de kilometri, cu oamenii legii pe urme sale.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.