Trei bărbați și o femeie, cercetați pentru omor, în scandalul de la Țăndărei. Au ajuns în arest

62576460

Aproximativ 40 de efective de polițiști și jandarmi acționează în oraș pentru menținerea siguranței publice după conflictul pornit dintr-o dispută între frați.

Patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore în urma scandalului care a avut loc vineri în Țăndărei, după ce un bărbat care a fost înjunghiat a murit. Cercetările continuă într-un dosar penal de omor, sub coordonarea procurorilor.

„În cursul nopții trecute, în urma activităților complexe derulate de polițiști, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Ialomița, persoanele implicate au fost identificate, patru dintre acestea fiind reținute. Astfel, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Ialomița", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița.

Conform sursei citate, la acest moment, pe raza orășelui Țăndărei acționează aproximativ 40 de efective de polițiști și jandarmi, pentru menținerea climatului de siguranță publică.

Dispută între frați

Scandalul a pornit de la disputa pe un teren, vineri, în Țăndărei, escaladând rapid.

„La data de 19 septembrie, în jurul orei 15:30, IPJ Ialomița a fost sesizat despre faptul că, în Țăndărei, are loc o agresiune, între mai multe persoane, una dintre acestea fiind înjunghiată. (...) Din primele verificări a rezultat faptul că 5 persoane s-au agresat reciproc. În urma evenimentului, două persoane au suferit leziuni, ambele fiind transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Unul dintre bărbați, cel care a fost înjunghiat, a decedat", a informat IPJ la acel moment.

Potrivit sursei citate, conflictul a pornit de la disputa pe un teren a doi frați, care locuiesc pe aceeași stradă.

Din verificări a rezultat că între cei doi frați nu exista un istoric conflictual, agresiunea având loc în mod spontan, ceea ce face ca această tragedie să fie cu atât mai neașteptată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62559611
Managerul Spitalului din Caransebeș, arestat preventiv pentru luare de mită. Ar fi acceptat 250.000 de lei pentru un contract

Managerul Spitalului Municipal Caransebeș, Singh Bhupinder, a fost arestat preventiv, într-un dosar în care este acuzat că a primit mită în schimbul atribuirii preferenţiale a unui contract către o firmă.

62576411
Un bărbat a murit înjunghiat din cauza unui teren în Țăndărei. Conflictul a pornit de la doi frați care nu se puteau înțelege

Un bărbat a fost înjunghiat mortal, iar altul a fost rănit într-un scandal izbucnit în localitatea Țăndărei, din Ialomița.

62576397
O femeie de 57 de ani și-a terorizat vecinii. Ar fi distrus un panou electric cu securea și ar fi amenințat cu un cuțit

O femeie de 57 de ani din Roman, județul Neamț, a fost reținută de polițiști după ce și-a terorizat vecinii. Aceștia spun că viața lor a devenit un calvar în ultimii ani.

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.