Traficanţi de droguri, prinşi în România în timp ce negociau transportul unor mari cantităţi de cocaină

×
Publicitate

Doi cetăţeni neozeelandezi au fost prinşi de procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară în timp ce negociau cu un grup de traficanţi români transportul unor mari cantităţi de cocaină provenite din SUA, scrie Agerpres.

Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au efectuat opt percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Ilfov şi a municipiului Bucureşti, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic transfrontalier de droguri de mare risc, spălarea banilor şi instigare la omor calificat.

Conform unui comunicat remis joi, autorităţile din Statele Unite ale Americii au transmis o cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, formulată de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, prin care se solicită sprijinul procurorilor DIICOT în desfăşurarea unei investigaţii cu privire la un grup infracţional organizat, responsabil de obţinerea unor cantităţi însemnate de cocaină şi metamfetamină în SUA şi în alte state şi distribuirea acestor droguri în UE şi în Noua Zeelandă.

De asemenea, gruparea a desfăşurat activităţi de spălare a banilor obţinuţi din traficul de droguri.

Membrii organizaţiei au obţinut şi au distribuit drogurile în beneficiul mai multor grupuri cunoscute de crimă organizată, care operează în Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Nouă Zeelandă.

Liderii grupării, aflaţi în detenţie pe teritoriul Noii Zeelande, au negociat, prin intermediari, cumpărarea unor cantităţi de cocaină şi metamfetamină în beneficiul uneia dintre grupări, negocierile şi tranzacţiile având loc pe teritoriul României.

În cadrul negocierilor desfăşurate, reprezentanţii români ai grupării le-au solicitat şi ei o cantitate de droguri furnizorilor şi au discutat despre posibilitatea asasinării unui membru al unei grupări rivale.

Pe 18 noiembrie, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au efectuat trei acţiuni de prindere în flagrant după cum urmează:

* surprinderea a doi cetăţeni neozeelandezi, imediat după ce negociaseră plata unei cantităţi de cocaină, ce urma să fie transmisă în Noua Zeelandă;

* surprinderea, într-un depozit, a unui membru al grupării, după ce acesta negociase preluarea unei cantităţi de cocaină, având ca destinaţie România;

* surprinderea, într-o locaţie utilizată ca loc de întâlnire a membrilor grupării, a liderului acesteia din România, având asupra sa suma 50.000 de euro, în numerar şi actele de proprietate a două imobile, reprezentând o parte din plata cantităţii de cocaină care ar fi trebuit să ajungă în România.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 12 motociclete şi două autoturisme de lux.

Au fost indisponibilizate suma de 200.000 de dolari, o armă letală şi cantitatea de 100 de grame de cocaină.

La activităţi au participat poliţişti şi investigatori americani de la DEA, US Marshals Service, Homeland Security Investigations, precum şi doi procurori din cadrul Departamentului de Justiţie al Statelor Unite.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul SIAS.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul DIICOT şi Direcţia Operaţiuni Speciale.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62158853
Continuă ancheta după tragedia de la Piatra Neamț. Procurorii vor face un experiment judiciar

Ancheta care vizează tragedia din Piatră Neamț se extinde. Procurorii vor verifica mai multe aparate și vor face un experiment judiciar, la fel ca în cazul Maternității Giulești - adică vor încerca să reconstituie incendiul.

62159167
Locuitorii din Piatra Neamţ îi pot aduce, joi, un ultim omagiu Dragăi Olteanu Matei

Locuitorii din Piatra Neamţ îi pot aduce, joi, un ultim omagiu Dragăi Olteanu Matei, care a ales să îşi petreacă aici ultimii ani din viață.

62141023
Marcel Vela: Au fost rezolvate cazuri grave în ultimele zile. Poliția a împiedicat un asasinat la comandă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a susținut joi o declarație de presă, în care a declarat că, în ultimele două zile, poliţiştii au efectuat 180 de percheziţii şi au rezolvat "cazuri grave, care au creat emoţie în rândul opiniei publice".

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.