Crește numărul companiilor românești care produc echipamente medicale pentru spitale

×
Publicitate

Tot mai multe companii românești încep să producă materialele și echipamentele atât de necesare, în lupta cu coronavirusul. Măști de protecție, combinezoane, și halate de unică folosință românești, ar trebui să plece chiar de marți spre spitale.

"Fiți pro-activi, veniți cu idei, fiindcă suntem interesați să promovăm produse românești", i-a îndemnat luni președintele Klaus Iohannis pe antreprenorii români.

Klaus Iohannis, președintele României: "Am avut o şedinţă cu Orban, cu mai mulţi miniştri şi am discutat despre materiale de protecţie, despre măşti, halate. În lume se găsesc tot mai greu, este o problemă reală şi în acest fel am început să identificăm producători romaneşti. Şi primele rezultate n-au întârziat să apară. Am aflat astăzi că există producători de-ai noştri care s-au reprofilat."

Este şi cazul unei fabrici de mobilier tapiţat din Maramureş care a început deja să producă măşti chirurgicale, halate de unică folosinţă şi combinezoane. 50 de angajaţi încearcă să asambleze 150 de mii de măşti în fiecare zi.

Ioana Filip, reprezentant companie: "O zi două merge cu o viteză mai mică pentru a putea oamenii să înveţe şi să putem să înţelegem mai bine funcţionarea echipamentelor. Am făcut cam 75% din capacitatea pe care ne-am propus-o. Începând de mâine ne-am propus să facem primele livrări. Prioritate vor fi spitalele şi cei care vor fi în prima linie."

La Cluj, compania ''Farmec''- specializată în produse de înfrumuseţare şi curăţenie - a început producţia pentru primele soluţii de dezinfectant. Şi în laboratoarele Facultății de Farmacie din Cluj-Napoca profesorii fac voluntar, de săptămâna trecută, dezinfectant pentru mâini, după reţeta OMS.

Marcela Achim, profesor tehnologie farmaceutică: ''In prima fază, în balonul în care facem amestecarea punem alcoolul, peste el glicerina, chiar acum se pune apă oxigenată şi vom completa la semn cu o şarjă de 5.000 de ml, completăm cu apă distilată, omogenizăm şi divizam în flacoane."

Este gata şi primul lot de 15 izolete, pregătite pentru omologare, concepute şi produse în România, după un proiect de cercetare militară. Iar câţiva oameni inimoşi din Timişoara au reușit să creeze, cu ajutorul unei imprimante 3D, un ventilator mecanic - care a trecut primul test de funcţionare.

Radu Ticiu, iniţiator proiect: "Noi lucrăm de circa 2 săptămâni într-un grup de ingineri, medici. Suntem în faza finală de realizare a prototipului zero, cu care ne vom prezenta în fața anesteziştilor marţi sau miercuri. Suntem pe calea cea bună. Avem platforma mecanică în 2 variante, implementăm senzorii şi partea de comunicaţii cu medicii."

Iniţiatorul proiectului se aşteaptă ca procesul de omologare al ventilatorului mecanic să înceapă săptămâna viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62117819
Sancțiuni mai severe pentru cei care nu respectă măsurile impuse de autorități

Ordonanța militară, făcută publică duminică seară, le permite persoanelor de peste 65 de ani să iasă din casă pentru urgențe medicale, și în afara intervalului orar 11 - 13.

62117797
Legumicultorii români, grav afectați de criza sanitară. Ce măsuri a luat Guvernul

Legumicultorii români sunt grav afectați de criza sanitară. Vânzările în piețe au scăzut drastic, iar unii dintre ei nu știu cum să-și trimită marfa în hipermarketuri.

62117825
Cum vor fi testați bucureștenii de coronavirus. „Sunt două teste”

Au început pregătirile pentru testările de coronavirus din București, iar primăriile de sector au aflat că până marți, 31 martie, trebuie să asigure dezinfectarea spațiilor comune din blocurile de locuințe și dotarea acestora cu dezinfectanți.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.