Toată România este în scenariul roșu. Avem incidență de peste 28 la mia de locuitori

×
Publicitate

Toată România a intrat, sâmbătă, în scenariul roșu. Asta înseamnă că nu mai avem județe cu rată de infectare mai mică de 3 la mia de locuitori.

Ilfovul și Bucureștiul stau cel mai rău, cu o incidența de peste 16. Avem o nouă zi cu o raportare de peste 15 mii de infectari noi, iar telefoanele sună necontenit la 112. În același timp, peste 1700 de oameni se luptă pentru viața lor la ATI. Alți 20 de bolnavi sever, care nu au mai avut loc la noi, sunt tratați în Ungaria.

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a ajuns vineri seară, la Oradea, cu patru pacienți care să fie transferați în Ungaria.

„Pe aeroport, la reevaluare, s-a constatat că unul dintre ei s-a agravat și am decis ca pe acesta să îl aducem la UPU Oradea, pentru a-l stabiliza. Ceilalți trei au fost transportați pe cale terestră, cu două ambulanțe”, a declarat șeful UPU Oradea.

Pacientul rămas peste noapte la UPU Oradea a ajuns la Debrecen cu un elicopter SMURD, care a decolat de pe heliportul de deasupra spitalului.

Până sâmbătă, 20 de pacienți români în stare critică au ajuns în grija medicilor din Ungaria. Noaptea trecută a fost făcut un transfer inclusiv din Cluj-Napoca, o femeie de 57 de ani în stare critică ce a ajuns direct în secția de Terapie Intensivă la Debrecen.

„Profesioniști adevărați, transferurile au mers conform planurilor, extrem de rapid. Spitalele lor sunt foarte bine dotate și sunt pregătiți pentru astfel de intervenții”, a transmis un medic primar de urgență de la UPU Oradea.

„Înțelegerea cu autoritățile maghiare: dacă din păcate un pacient trimis pe ATI decedează, atunci locul lui rămâne liber și noi putem înlocui pacientul”, a declarat Raed Arafat.

Între timp, în țară, sosesc ajutoare europene.

15 ventilatoare și opt concetratoare de oxigen au ajuns la noi în țară, din Danemarca, prin mecanismul european de protecție civilă. Aparatură trimisă de danezi urmează să fie distriuita, în cel mai scurt timp, în spitalele care au nevoie de ajutor.

200 de concentratoare de oxigen vor fi trimise de Organizația Mondială a Sănătății, iar în acest moment se poartă discuții cu Austria și Franța pentru medicamente.

În ultimele 24 de ore , în spitalele din România au murit 350 de oameni și peste 1.700 se luptă pentru viața lor la ATI. Au fost raportate 15.239 de noi infectări, iar apelurile la 112 nu contenesc.

La Serviciul de Ambulanță București-Ilfov sunt chiar și 3000 de solicitări în așteptare. Ceea ce înseamnă că poate dura chiar și mai bine de trei zile până când o ambulanță poate ajunge la casele oamenilor să îi testeze.

Ca să facă față avalanșei de solicitări, au fost aduse la serviciul de ambulanță, în ultimele săptămâni, 120 de cadre medicale, împărțite în ture. Arafat a anunțat că managerii de spitale pot chema, la nevoie, personalul medical din libere.

„Chiar dacă vom avea platou și cazurile vor începe să scadă, scăderea va fi lentă și impactul pe sistemul sanitar va continua. 10,8 mii de cazuri de persoane nevaccinate înseamnă impact pe sectorul sanitar”, a mai declarat Raed Arafat.

Toate județele României au depășit rata de 3 la mie

Cea mai mare incidența este în Ilfov, unde 7 localități au o rată de infectare de peste 20 de cazuri la mia de locuitori. Bucureștiul are peste 16.

Totuși, Comitetul pentru Situații de Urgență a respins vineri seară cererea INSP de carantinare a Capitalei și a județului Ilfov.

La nivel național, rata de infectare este de 8,80 la mia de locuitori.

rata infectare 16 oct

În privința ratei de infectare pe orașe, Bragadiru (Ilfov) a ajuns la 20,48. Urmează Popești Leordeni (Ilfov) 19,5; Otopeni (Ilfov) 19,28; Voluntari (Ilfov) 18,28 și Măgurele (Ilfov) 16,51. 

La nivel de localitați recordul este în localitatea Brănișca din Hunedoara cu 28,68.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62218439
Coronavirus România, bilanț 16 octombrie. 15.239 de cazuri noi și 352 de decese

Grupul de Comunicare Strategică a raportat, sâmbătă, 15.239 de cazuri noi de Covid 19 și 352 de decese, dintre care 2 anterioare intervalului de referință. Peste 1.700 de pacienți sunt internați la ATI.

62218355
Un tânăr și părinții săi au murit în aceeași zi de Covid, în Giurgiu

Un bărbat de 36 de ani și părinții săi au murit în aceeași zi de Covid 19. Toți trei erau nevaccinați. Singura care a scăpat este sora bărbatului, ea fiind vaccinată.

62207638
Un alt virus, care vine tot de la lilieci, ar putea provoca o altă pandemie, spune inventatorul vaccinului AstraZeneca

În timp ce lumea se luptă cu Covid 19, există un alt care ar putea cauza o pandemie, avertizează un om de știință, unul dintre inventatorii vaccinului Oxford/AstraZeneca.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.