Companiile aeriene vor fi obligate, de pildă, să le asigure copiilor locuri lângă părinți, fără costuri suplimentare, și să despăgubească mai ușor clienții.
Una dintre situațiile care au stârnit multe discuții de-a lungul timpului se referă la pasagerii care călătoresc cu copii mai mici de 14 ani. Ca să stea unul lângă altul în timpul călătoriei, companiile percepeau tarife suplimentare de zeci de euro.
Părinte: „200 și ceva împreună, pentru locuri, ca să stăm una lângă alta.”
Aceste taxe vor dispărea – atât pentru părinții cu copii, cât și pentru pasagerii cu dizabilități sau cu mobilitate redusă, care au nevoie de însoțitor.
„E normal să fie copiii cu noi, lângă noi.” (...)
„Este un must have. Noi avem 4 copii și călătorim foarte mult cu avionul, și era foarte grea logistica.”
Potrivit noului proiect de lege, se va simplifica și procesul de acordare a despăgubirilor, iar banii vor fi primiți automat.
Pasageră: „Am avut întârzieri de aproape 7 ore din Turcia; nu am primit nicio despăgubire de doi ani de zile.”
Compensații de până la 50%
Pasagerii cu dizabilități vor putea obține compensații dacă pierd un zbor pentru că aeroportul nu i-a ajutat să se îmbarce la timp. Iar dacă un pasager cu bilet la business este trimis la economy va beneficia de compensații de până la 50%.
Corespondent PROTV: „Pasagerii vor primi, în termen de patru zile de la terminarea călătoriei, instrucțiuni clare despre modul în care pot depune o cerere de despăgubire. Companiile aeriene vor avea 30 de zile pentru a oferi o soluție pentru cererea depusă.”
În plus, companiile vor fi obligate să includă în preț un bagaj mic, care va putea fi luat în avion. Va exista și opțiunea unui bilet mai ieftin, dacă pasagerii optează să călătorească fără bagaj.
Nicu Ștefănuță, europarlamentar: „S-au observat pe piață niște practici care nu sunt drepte pentru oameni, cum ar fi liniile aeriene să te penalizeze că nu ai biletul imprimat sau că nu ți-ai făcut check-in-ul înainte de zbor, sau că ai un bagaj nu știu cum.”
După Parlamentul European, aceste schimbări urmează să fie aprobate în august și în Consiliul European, apoi companiile vor avea un an la dispoziție să le pună în aplicare.