Temperaturile scad până la -13 grade în următoarele 2 săptămâni. Unde vor fi ninsori

Ninsoare
Shutterstock

Valorile termice medii nu vor avea variaţii semnificative în următoarele două săptămâni (13 - 26 decembrie) şi se vor încadra în limite normale pentru această perioadă, atât ziua, cât şi pe parcursul nopţilor, conform estimărilor publicate, luni, de ANM.

 

Vremea în Banat

În Banat, media temperaturilor maxime se va situa la valori în jurul a două grade la începutul intervalului şi va fi în creştere uşoară până spre 4 grade în data de 17 decembrie. Ulterior, tendinţa acesteia va fi una de scădere de la o zi la alta, spre valori de la -1 grad la zero grade, la sfârşitul intervalului de prognoză. În ceea ce priveşte media valorilor termice nocturne, aceasta se va situa în primele zile în jurul a -2 grade, iar spre sfârşitul primei săptămâni va creşte uşor, spre 0 - 1 grade. Apoi, aceasta va urma o tendinţă de scădere treptată, de la valori în jurul a -1 grad, la -7 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi ridicată în prima zi, apoi va fi în creştere în data de 16 decembrie şi se va menţine ulterior ridicată.

Vremea în Crișana

 

În regiunea Crişanei, până în data de 17 decembrie, media valorilor termice diurne nu va avea variaţii semnificative şi se situa la valori de 2 - 4 grade, apoi tendinţa va fi una de scădere treptată, până la valori de la -2 grade la -1 grad în cea de-a două săptămână de prognoză. Media temperaturilor minime va oscila în primele nopţi şi se va situa între -3 grade şi -1 grad. Ulterior, aceasta va fi în scădere de la o noapte la alta, până la valori de la -7 la -6 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii mixte, cu o probabilitate mai mare la începutul primei săptămâni şi începând cu data de 16 decembrie.

Citește și
incendiu elvetia, lumanari, tragedie
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Vremea în Transilvania

În Transilvania, media temperaturilor maxime va avea valori în jurul a 3 grade la începutul primei săptămâni de prognoză şi va înregistra o tendinţă de scădere treptată de la o zi la alta, până spre -1 grad, la jumătatea intervalului, şi între -4 şi -3 grade spre finalul acestuia. Media valorilor termice nocturne nu va avea variaţii semnificative în primele nopţi şi se va situa astfel la valori între -3 grade şi -1 grad, iar din data de 18 decembrie va fi în scădere treptată, de la -10 la -8 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, cu o probabilitate mai ridicată în prima zi din interval şi în perioada 16 - 18 decembrie.

Vremea în Maramureș

În Maramureş, până în data de 17 decembrie, media valorilor diurne nu va avea variaţii semnificative şi se va situa în jurul a două grade. După această dată, temperatura aerului va avea tendinţa de scădere continuă până la sfârşitul intervalului de anticipaţie, spre o medie în jurul a -2 grade. Valorile nocturne vor avea uşoare variaţii până spre sfârşitul primei săptămâni, iar media acestora va fi de la -3 la zero grade. Apoi, minimele termice vor fi în scădere spre o medie de -8 până la -7 grade. După data de 16 decembrie va creşte probabilitatea pentru precipitaţii predominant sub formă de ninsoare.

Vremea în Moldova

În Moldova, variaţiile termice, până în jurul datei de 17 decembrie, vor fi nesemnificative, iar în medie, maximele termice vor oscila între un grad şi 4 grade, iar minimele între -2 grade şi un grad. Ulterior, vremea va intra într-un proces de răcire continuu şi astfel valorile diurne vor coborî spre medii de -2 grade, iar cele din cursul nopţilor între -7 şi -6 grade. Vor fi condiţii pentru precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare pe aproape tot parcursul intervalului, dar mai ales între 16 şi 18 decembrie.

Vremea în Dobrogea

În Dobrogea, media valorilor termice diurne va avea valori în jurul a 9 grade în prima zi, apoi va fi în scădere treptată de la o zi la alta, până spre 2 - 3 grade, la jumătatea intervalului, şi până la 0 - 1 grad, spre finalul acestuia. Media temperaturilor minime va fi în scădere de la o noapte la alta, pornind de la 6 - 7 grade, spre valori în jurul a -1 grad în data de 19 decembrie şi până la -4 grade în cea de-a două săptămână de prognoză. Temporar, se vor semnala precipitaţii mixte, cu o probabilitate mai ridicată în prima zi din interval şi în perioada 15 - 18 decembrie.

Vremea în Muntenia

În Muntenia, valorile termice vor avea tendinţa de scădere continuă până la sfârşitul intervalului de anticipaţie. Astfel, media maximelor va coborî de la 6 grade, spre 0 - 1 grad, iar cea a minimelor, de la două grade până la spre -6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, mai ales sub formă de ploaie, va fi ridicată până în jurul datei de 17 decembrie. După această dată, condiţiile pentru precipitaţii - predominant ninsori - vor fi reduse.

Vremea în Oltenia

În Oltenia, valorile termice vor avea tendinţa de scădere, mai accentuată după data de 17 decembrie. Media maximelor va fi de 5 - 6 grade, la începutul intervalului, şi de până la două grade la sfârşitul acestuia. Media valorilor nocturne se va situa în jurul a zero grade până spre sfârşitul primei săptămâni, după care va coborî spre -6 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare la începutul intervalului când vor predomina ploile şi în jurul datei de 17 decembrie când treptat vor fi mai ales ninsori.

Vremea la munte

La munte, media temperaturilor maxime va avea valori negative pe întreg parcursul intervalului. În primele zile nu se vor înregistra variaţii semnificative şi se vor atinge valori de la -4 la -2 grade, însă ulterior tendinţa va fi de scădere continuă spre -8 grade, în cea de-a doua săptămână de prognoză. În primele nopţi, media valorilor termice nocturne va avea mici oscilaţii şi se va situa în jurul a -7 grade, iar mai târziu va fi în scădere spre valori de la -13 la -12 grade spre finalul intervalului. Se vor semnala precipitaţii temporare, predominant sub formă de ninsoare, cu o probabilitate mai ridicată în prima zi, precum şi în intervalul 16 - 19 decembrie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Ana Bogdan a luat prima decizie majoră, după retragerea din tenis / GALERIE FOTO
Citește și...
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Românii sunt pesimiști în 2026. Doar 27% cred că va fi un an mai bun. Care ar trebui să fie prioritatea autorităților
Românii sunt pesimiști în 2026. Doar 27% cred că va fi un an mai bun. Care ar trebui să fie prioritatea autorităților

După un an cu turbulențe politice și economice, românii și-au stabilit așteptările pentru 2026. Potrivit unui sondaj IRES, la nivel personal aproape patru din zece au speranța că va fi un an mai bun, dar la nivel național așteptările sunt mai pesimiste.

Ce fac românii după petrecerile de Revelion: stau la coadă la reciclat. Problema celor 200 de grame
Ce fac românii după petrecerile de Revelion: stau la coadă la reciclat. Problema celor 200 de grame

După mesele festive și cumpărăturile făcute pentru sărbători, mulți au revenit la magazine cu sacii plini de sticle și doze. La mai multe automate de reciclare s-au format cozi.

Recomandări
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”
Ce își propun românii să schimbe în 2026. „Din 2020 mă las de fumat. Sigur mă las anul ăsta”

În același timp, când, se schimbă anul mulți ne propunem să ne schimbăm stilul de viață - să facem mai mult sport și să renunțăm la vicii. Dar puțini reușesc să respecte aceste ținte.

Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate
Prima ipoteză a anchetatorilor despre cauza tragediei din Elveția. 50 de răniți, transferați la spitale din străinătate

Autoritățile elvețiene admit că incendiul devastator produs în barul „Constellation”, din Crans Montana, a pornit, cel mai probabil, de la artificii decorative, puse în sticle de șampanie și apropiate prea mult de tavan.

Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO
Europa se pregătește de un posibil război cu Rusia. Domeniile în care Moscova are un avantaj în fața țărilor din NATO

Pe fondul temerilor tot mai vizibile privind extinderea războiului din Ucraina, europeni încep să ia în calcul o confruntare directă cu Rusia.