TAROM vinde nouă avioane ATR, pe care le înlocuiește cu altele noi

62109330
Pro TV

Compania de stat Tarom a anunțat că scoate la vânzare toate cele nouă aeronave marca ATR din flotă pentru un preţ total minim cerut de peste 32 de milioane de dolari.

Cele mai scumpe aeronave scoase la vânzare sunt cele două ATR-uri 72-500, care au 68 de locuri şi au fost fabricate în 2009, preţul minim al unei astfel de aeronave fiind de peste 6,3 milioane de dolari.

Cele nouă avioane ATR din flota actuală a TAROM vor fi înlocuite și ulterior preluate de Nordic Aviation Capital ca parte a unui proces de tip buy-back, în cazul în care TAROM nu reușește să le vândă la un preț bun.

Vechile avioane ATR vor fi înlocuite

 

TAROM a semnat la finalul anului trecut un contract pentru achiziționarea în leasing a nouă aeronave noi ATR 72-600.

Potrivit boardingpass.ro, primele trei ATR-uri 72-600, înmatriculate YR-ATJ, YR-ATK, YR-ATL, sunt într-un hangar de pe aeroportul Francazal din sudul Toulouse-ului pentru a fi vopsite și vor intra în flota TAROM până la finalul lunii februarie.

Când au anunțat semnarea contractului, oficialii Ministerului Transporturilor au declarat că până la finalul anului 2020 toate cele nouă aeronave noi vor fi livrate companiei aeriene de stat. Aeronavele cu 72 locuri vor fi folosite pentru zboruri regionale (interne și externe). Contractul de închiriere este semnat pe o perioadă de 10 ani.

„Cele două aeronave ATR-72 erau ţinute mai mult la sol. Toată flota se schimbă, deci toate cele nouă avioane. Livrarea lor va începe cu data de 1 octombrie. Vor fi aduse gradual, (unul, n.red.) pe 1 octombrie, pe 1 noiembrie, două în decembrie, unul în februarie, două în martie şi două până la sfârşitul anului 2020", preciza ministrul de atunci al Transporturilor, Răzvan Cuc.

Totodată, guvernul condus de Ludovic Orban a adoptat prin ordonanță de urgență, cu o zi înainte de adoptarea moțiunii de cenzură, acordarea unui ajutor de salvare companiei aeriene TAROM în valoare de circa 44,6 milioane de dolari (195 milioane de lei).

TAROM renunță la două rute

 

 

Compania a renunţat la rute precum Bucureşti – Tbilisi şi Bucureşti – Stockholm, către care nu mai pot fi rezervate bilete în urmă­toarele luni.

Potrivit site-ului companiei, TAROM operează în prezent pe zborurile externe şi interne cu o flotă compusă din 25 aeronave.

Printre acestea se numără: 4 aeronave BOEING 737-700, 4 aeronave BOEING 737-300, 4 aeronave AIRBUS A318-111, 7 aeronave ATR 42-500, 2 aeronave ATR 72-500, 2 aeronave Boeing 737-800 NG, 2 aeronave Boeing 737-800 NG. 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62109326
Ea e tânăra care a găsit un portofel cu 19.000 € și l-a dus la poliție. Ce a făcut proprietara

Tânăra de 30 de ani din Iaşi, care a găsit un portofel cu 19.000 de euro și l-a predat la poliție, a fost recompensată de proprietara banilor.

62109324
Cei 2 români evacuați din focarul epidemiei de coronavirus, aduşi în ţară într-o cameră ermetică

Misiunea aducerii acasă a celor doi români evacuați din zona focarului epidemiei de coronavirus din China a fost una cu provocări.

62109055
Panică în Buzău. Oamenii nu vor centru de carantină pentru suspecții de coronavirus

Primarul şi localnicii din comuna Beceni, în care DSP Buzău vrea să facă un centru de carantină pentru persoanele suspecte de infecţie cu coronavirus, ameninţă cu proteste.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.