Tăriceanu, atac la adresa protestatarilor #rezist: "Oameni care au pretenţii de intelectuali"

61885454
Inprofunzime.md

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat duminică seară un atac la adresa protestarilor #rezist.

Acesta spune că nu înţelege cum oameni care "au pretenţii de intelectuali, care vorbesc tot timpul de necesitatea consolidării instituţiilor, a statului de drept, ignoră fără niciun fel de explicaţie faptul că în această perioadă instituţiile legitime ale statului, alese de cetăţeni, au fost practic folosite de alte legături obscure".

De asemenea, el a făcut o paralelă între protestarii #rezist şi votanţii FSN şi ai lui Ion Iliescu, care "puneau la colţ partidele istorice":

"Câţi din oamenii care au votat atunci Iliescu şi FSN mai au curajul azi să recunoască? Câţi din ei nu le este ruşine pentru modul cum gândeau atunci când puneau la colţ partidele istorice, ne acuzau că nu am mâncat salam cu soia şi că suntem de partea americanilor şi a Uniunii Europene?"

"Ce mi se pare extrem de interesant este că astăzi are loc, înţeleg, o manifestaţie de susţinere a Statului Paralel. Mie mi se pare foarte interesant... Oameni care au pretenţii de intelectuali, care vorbesc tot timpul de necesitatea consolidării instituţiilor, a statului de drept, ignoră fără niciun fel de explicaţie faptul că în această perioadă instituţiile legitime ale statului, alese de cetăţeni, au fost practic folosite de alte legături obscure, alte legături oculte. (...) Cei care manifestă azi nu au nimic de spus, li se pare normal, închid ochii? Dacă asta e atitudinea lor, atunci privesc cu multă reţinere. Nu vreau să folosesc cuvinte jignitoare, dar am mari rezerve în ceea ce priveşte capacitatea de analiză obiectivă şi de a sesiza care sunt pericolele care astăzi ne pândesc", a declarat Tăriceanu la România TV, conform news.ro.

El a susţinut că România riscă să devină prizoniera totală a Statului Paralel.

Tăriceanu a mai spus că protestatarii din Piaţa Victoriei fie atât de naivi şi se lasă manipulaţi, fie există interese oculte care îi fac să manifesteze pentru lucruri care sunt evident împotriva unei ordini normale.

"Oamenii care manifestă pe mine mă pun pe gânduri pentru că ori sunt atât de naivi şi se lasă manipulaţi, ori există interese oculte care îi fac să manifesteze pentru lucruri care sunt evident împotriva unei ordini normale care trebuie să domnească într-o societate liberă şi normală. Mi se pare foarte greu de explicat. Poate există o mare doză de naivitate şi probabil peste câţiva ani mulţi îşi vor da seama de greşeala uriaşă pe care au făcut-o", a mai afirmat preşedintele Senatului.

De asemenea, el a făcut o paralelă între protestarii #rezist şi votanţii FSN şi ai lui Ion Iliescu, care "puneau la colţ partidele istorice".

"Aduceţi-vă aminte că în România era o majoritate la începutul anilor 90, o majoritate care a votat FSN şi pe preşedintele Iliescu. Peste 80%. Păi, câţi din oamenii care au votat atunci Iliescu şi FSN mai au curajul azi să recunoască? Câţi din ei nu le este ruşine pentru modul cum gândeau atunci când puneau la colţ partidele istorice, ne acuzau că nu am mâncat salam cu soia şi că suntem de partea americanilor şi a Uniunii Europene?", a adăugat Tăriceanu.

Câteva sute de persoane au protestat duminică seară în Piaţa Victoriei din Capitală, unde scandează "PSD, ciuma roşie” şi "Hoţii”.

Sâmbătă seară, în Piaţa Victoriei, peste 150.000 de persoane venite din toată ţara au participat la mitingul PSD "împotriva abuzurilor".

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
61964812
Liviu Dragnea, mesaj pentru partenerii străini. ”Au finanțat și susținut public acest stat paralel”

Liviu Dragnea a asigurat, duminică seară, că protestul de sâmbătă seară din Piața Victoriei din capitală a fost unul mic, dar va urma unui mult mai mare, organizat într-o altă locație.

61965640
Fiul lui Ion Rațiu îl critică pe președintele PNȚCD: ”Nu e cu nimic mai bun decât liderii PSD şi ALDE”

Fiul lui Ion Raţiu, Nicolae Raţiu, a reacționat după ce președintele PNȚCD Aurelian Pavelescu a postat pe pagina sa de Facebook o serie de mesaje de susţinere a mitingului PSD de sâmbătă.

61892385
Ludovic Orban: ”La mitingul PSD s-au spus nişte aberaţii inimaginabile

Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că mitingul organizat de PSD la Bucureşti în urmă cu o zi a reprezentat "mult zgomot pentru nimic".

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.