Tânărul ucis de panou, la Timișoara, avea 24 de ani. Robu anunță anchetă

61910258
Facebook.com

Poarta de intrare în municipiul Timişoara, care în urma furtunii de duminică a căzut peste un autoturism şi a ucis un tânăr de 24 de ani, a fost reparată de Primăria Timişoara cu suma de 56.000 de euro, în anul 2015.

În urma furtunii de duminică după-amiază, poarta de intrare în municipiul Timişoara, dinspre Lugoj, a fost luată de vântul puternic, care a bătut cu peste 90 de kilometri pe oră şi a căzut peste o maşină în care se afla un tânăr de 24 de ani.

El a decedat pe loc în urma incidentuluiPoarta de la intrarea în oraş a fost amenajată de Primăria Timişoara în vara anului 2015. Muncitorii firmei Stareto, căreia i-a fost încredinţată lucrarea, au demolat structura veche a porţii, au făcut intervenţii pe consolele verticale, dar şi pe grinda metalică orizontală.

Lucrarea a costat 56.000 de euro, din care o mică parte, aproximativ 4.500 de euro, a reprezentat o sponsorizare, potrivit datelor transmise News.ro, luni, de către Primăria Timişoara.

Tânărul care a murit lovit de poartă se numeşte Vlad Baici şi avea 24 de ani. Era student la Medicină Dentară în anul şase. A copilărit în satul Cerceteaz, care aparţine de comuna Giarmata. Mama băiatului este angajată la Spitalul Judeţean din Timişoara.

Vlad Baici, tânăr ucis de panou, la Timișoara

Întrebat, duminică seara, la Digi24 despre efectele furtunii din Timişoara, premierul Mihai Tudose a răspuns: "Întrebaţi-l pe domnul Robu de ce a picat semnul acela inaugurat de el de curând şi a făcut o victimă. Semnul acela nou-nouţ, cu Bine aţi venit la Timişoara, a fost inaugurat cu surle şi trâmbiţe”, a raspuns premierul.

Robu despre poarta care a ucis un om: Procuratura face o anchetă şi va fi o expertiză

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat că structura de rezistenţă a porţii de intrare în oraş, care s-a prăbuşit în timpul furtunii de duminică, ucigând un tânăr, a rămas aceeaşi din anii 1980 şi că în 2015 s-a intervenit doar la partea estetică.

Nicolae Robu a declarat luni, presei, că nu cunoaşte detalii despre modul în care poarta de intrare în municipiu s-a prăbuşit în timpul furtunii şi că structura acesteia este din anii 1980.

”În urmă cu doi-trei ani poarta a fost estetizată, deci nu s-a umblat la structura ei de rezistenţă, ci ea a fost placată, aşa cum se poate vedea, pe Calea Aradului pentru că au fost la fel gândite, cea de pe Calea Aradului şi cea de pe Calea Lugojului şi, în ceea ce priveşte aspectul care le-a fost conferit şi în ceea ce priveşte structura lor la nivelul anilor 1980 şi ceva, când ambele au fost construite. Pe Calea Aradului nu s-a întâmplat nimic, dincoace s-a întâmplat această nenorocire. Sigur, nu cunosc niciun detaliu, dacă pur şi simplu a fost fatalitatea că s-a prăbuşit, chiar dacă a fost realizată respectându-se toate normele, dar s-a nimerit ca acolo să fie vântul mai puternic, să fie anumite traiectorii ale curenţilor de aer sau dacă au fost erori, făcute cândva, în istorie, de la începuturi, erori de proiectare, erori de execuţie, nu ştiu”, a declarat edilul.

Întrebat cine se face vinovat de tragedie, Nicolae Robu a răspuns că se va face o anchetă şi că în urma acesteia vor fi stabiliţi vinovaţii.

”Procuratura face o anchetă şi, desigur, în anchetă va fi şi o expertiză de specialitate şi se va vedea. Acum s-a făcut ceea ce a spus că trebuie făcut expertul care a fost contractat, un profesor universitar, înainte de a se schimba aspectul. S-a făcut o expertiză structurală şi expertul, în concluzie a spus ce trebuie făcut”, a declarat edilul.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Panică în Suceava, după ce un șarpe a apărut în mijlocul unui grup de copii

Panică într-un cartier din Suceava, după ce un șarpe și-a făcut apariția în miezul zilei, în mijlocul unui grup de copii care se jucau în curtea unui bloc.

Dosar penal după incendiul de la depozitul de artificii din Agigea. Ce au descoperit pompierii

Doi muncitori au suferit arsuri grave în urma unui incendiu izbucnit într-un depozit de artificii din Agigea. Focul s-a extins pe o suprafaţă de peste 100 de metri pătraţi, iar mai multe echipaje de pompieri au intervenit de urgenţă.

Ouă vopsite într-un hipermarket din Piatra Neamț. Ce a filmat o femeie

Un clip postat pe Facebook de o doamna din Piatră Neamţ a stârnit multă indignare în mediul online.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.