Sute de arme au fost aduse ilegal din Ungaria în România prin intermediul unor firme de curierat

×
Publicitate

Sute de arme au fost aduse ilegal din Ungaria în România prin intermediul mai multor firme de curierat fără ca acestea să ştie ce livrează.

Singurii care aveau habar de ce se întâmplă erau producătorul ungar de armament şi românii care făceau comandă fără să aibă permis. Potrivit poliţiştilor, coletele intrau în ţara sub denumirea altor produse şi, pentru că era vorba de două ţări europene, nimeni nu le controla.

În luna iulie, poliţiştii de la Direcţia de Arme din IGPR au descoperit că firma de armament din Ungaria vindea pe internet arme şi muniţie mai multor români, care nu aveau autorizaţie de folosire.

Adrian Aldea, Direcţia Arme Explozivi Substanţe Periculoase: "Prin intermediul unui site web a comercializat pe teritoriul României către persoane fizice din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora fără a respecta prevederile legii 295 privind regimul armelor şi al muniţiilor".

Pe scurt, românii plasau comenzile online, iar apoi armele şi muniţia plecau din depozitul maghiar prin intermediul unei firme de curierat din Ungaria. Ajunse la vamă coletele nu erau declarate ca armament ci sub forma unor alte produse. Aşadar, în baza protocoalelor încheiate între statele europene au putut să treacă de toate controalele.

În România, livrarea era făcută de alte firme de curierat care nu aveau însă habar ce transportau. Aproape 100 de arme lungi neletale, arme de tir sportiv sau pistoale cu gaz au ajuns astfel în Capitală şi în 36 de judeţe.

Daniel Savu, Direcţia Arme Exploziv Substanţe Periculoase: "Aici avem un pistol de autoapărare care foloseşte gazele pentru a împrăştia, aici avem o puşcă de tir sportiv cu aer comprimat şi aici este o puşcă improvizată, confectionată artizanal. Au fost luate şi pentru autoapărare, pentru diferite activităţi de divertisment, de distracţie”.

În afară de armele de tip airsoft, cei care vor să obţină autorizaţie trebuie să se adreseze poliţiei. Sunt supuşi mai multor verificări, inclusiv medicale, înainte de a fi declaraţi apţi de a folosi astfel de arme. Abia apoi le pot cumpăra.

Armele confiscate vor fi supuse unei expertize balistice, pentru a afla cu exactitate din ce categorie fac parte. Procurorii au deschis şi un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor dar și pentru contrabandă calificată.

Vizată de controalele poliţiei Române este şi firma de armament din Ungaria.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62229337
Prețul gazelor naturale a explodat pe Bursa Română de Mărfuri. Ce înseamnă asta pentru noi

În plină luna decembrie, cu temperaturi tot mai scăzute, inclusiv ziua, și cu spaima că vom avea de plătit facturi uriașe, prețul gazelor naturale a explodat pe Bursa Română de Mărfuri.

62229339
Colindătorii cu boxe vor fi amendați de polițiștii locali din București

Poliţiştii locali din Bucureşti le declară război celor care poartă cu ei boxe din care răsună asurzitor colinde tradiţionale.

62229319
Ministrul Muncii a semnat OUG-urile pentru creșterea pensiilor și majorarea alocațiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, joi, că a semnat şi trimis spre avizare două ordonanțe de urgență, cu privire creșterea pensiilor și indemnizațiilor sociale.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.