Surprize pentru copiii ucraineni care s-au refugiat în România: experimente, roboți şi jocuri video

×
Publicitate

Ca să mai uite de războiul de acasă, mai mulți copii din Ucraina care s-au refugiat în Buzău au mers la muzeul judeţean pentru o altfel de experiență.

După ce au vizitat colecțiile, micii ucraineni au ajuns la clubul de știință. Au fost fascinaţi de roboți și jocuri pe calculator, iar la final au fost recompensați cu dulciuri.

Și în judeţul Alba un grup de refugiați a primit alimente şi rechizite de la elevii Colegiului Militar din Alba Iulia.

Copiii, împreună cu mamele și bunicile lor stau de câteva zile la Sărata Monteoru, unde s-au refugiat din calea războiului. După o plimbare prin oraș, grupul de refugiați a ajuns la muzeul judeţean din Buzău. Acolo s-au bucurat de experimente, roboți şi jocuri video.

O mănușă inteligentă le permite copiilor să controleze un roboțel de la distanță. Cei mici au prins mai greu mișcările, dar la final nu voiau să se mai despartă de roboțel. Alți copii au fost captați de experimentele care s-au făcut în fața lor. Cel mai mare succes l-a avut un joc de Realitate Virtuală VR, cu care cei mici au putut să își testeze îndemânarea.

Yura Tracenko, refugiat: "Mi-a plăcut foarte mult jocul VR... a fost primul joc și este foarte interactiv."

Mamele și bunicile care i-au însoțit pe copii vor să îi facă pe micuți să uite de război. Spun că este important ca ei să se joace și să mai uite de problemele oamenilor mari. Nu uită să mulțumească gazdelor și celor care încearcă să le facă șederea la noi cât mai plăcută.

Ana Tracenko, refugiată: "Această expoziție pentru copii noștrii este foarte interesantă și ei sunt foarte fericiți. Mulțumim foarte mult, sunteţi foarte buni cu noi."

Pentru copii refugiați din Ucraina s-a organizat o ediție specială a programului "jocurile științei", unde cei mici învaţă prin experimente fizică și chimia.

Daniel Costache, director Muzeul județean Buzău: „Am organizat o ediție specială a programului nostru anual jocurile științei, un eveniment plin de interactivitate și practic le oferim un moment ludic dar și educațional în tot acest context tumultos."

Săptămâna viitoare copiii refugiați din Ucraina vor vizita și muzeul chihlimbarului de la Colți.

La Alba Iulia, elevii Colegiului Militar "Mihai Viteazul" au făcut un gest frumos și au strâns în ultimele zile sute de kg de alimente, fructe, dulciuri, produse de igienă și rechizite pentru 30 de copii refugiați ce au ajuns la mănăstirea Dumbrava. Pe lângă pachete, elevii militari le-au oferit micuților cuvinte de încurajare și îmbrățișări ca să treacă mai ușor peste aceste momente cumplite. Special pentru ei, au cântat în limba ucraineană ca să le mai aline dorul de cei dragi și au dansat pe muzica tradițional românească.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62248852
Accident în Călimănești. Trei persoane au fost rănite

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier produs vineri seară în Călimănești, județul Vâlcea, pe DN 7.

62248798
Ucraina este acoperită de un nor toxic din cauza bombardamentelor. Autoritățile din România au intrat în alertă

Autoritățile de mediu monitorizează permanent calitatea aerului din România în condiţiile în care Ucraina este acoperită de un nor toxic.

62248814
Producția pastilelor de iod se apropie de final. Ministrul Sănătății va începe distribuția lor către DSP-uri

Producția celor 30 de milioane de pastile de iod se apropie de final, iar Ministrul Sănătății spune că în zilele următoare va începe distribuția lor către Direcțiile de Sănătate Publică.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.