Surpriză pentru un bărbat din Mureș care și-a agresat iubita. Ce a primit „în dar” de la oamenii legii

×
Publicitate

Un bărbat agresiv din Mureș a primit un cadou neașteptat de la polițiști: o brățară electronică de supraveghere. Și asta, după ce iubita lui a cerut ajutorul oamenilor legii pentru a putea scăpa din mâinile individului.

Proiectul pilot cu brățări electronice pentru monitorizarea agresorilor este recent demarat în România. Pentru început, kiturile au intrat în posesia polițiștilor din București, Mureș, Iași și Vrancea.

Polițist: „Acesta este dispozitivul de monitorizare electronică care a fost montat persoanei supravegheate și, ulterior, sincronziat la telefonul mobil al persoanei protejate, oferite tot de către noi, iar în caz de apropiere, acesta va emite o alertă”.

Prima brățară din județul Mureș a fost folosită de polițiștii din Târnăveni. Oamenii legii au fost chemați de către o femeie de 35 de ani, care a fost bătută de partener. Femeia, speriată, a cerut polițiștilor ca bărbatul să fie monitorizat cu dispozitivul de urmărire. În cazul acesta, bărbatulului de 29 de ani i-a fost montat pe picior un dispozitiv de monitorizare.

Aurica Sabău, purtător de cuvânt IPJ Mureș: „În urma emiterii unui ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat de 29 de ani, polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 35 de ani ar fi fost agresată de către concubin”.

Din nefericire, cazurile de violență domestică la noi în țară sunt în creștere. Situațiile sunt și mai grave atunci când, în familii, sunt și copii care asistă la agresiuni.

Doru Constantin, purtător de cuvânt DGASPC Mureș: „Din păcate, acest fenomen este destul de răspândit în societatea noastră pentru cazurile de violență în familie ce se produc în mediul rural, are o pondere mai însemnată. Ca și cauze ar fi neasumarea abilităților parentale, relațiile întâmplătoare sau unul dintre cei doi soți nu au un loc de muncă”.

În județul Mureș există 78 de astfel de brățări de monitorizare. În total, au fost cumpărate 964 kituri pentru București, Iași, Vrancea și Mureș. Peste trei ani, proiectul s-ar putea extinde în toată țara.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62289263
Inspecție la podul suspendat de la Brăila. Ce s-a schimbat în angajamentele constructorilor

După vizita ministrului Transporturilor la podul peste Dunăre, de la Brăila, părțile implicate în proiect își reiau angajamentele.  

62292611
Scandal de spionaj la NIS Petrol, sucursala Gazprom în România. Au loc percheziții DIICOT

Compania NIS Petrol se află în mijlocul unei anchete penale derulată de procurorii români, în care planează suspiciuni de spionaj în favoarea Gazprom.

62292610
Șpagă pentru admiterea la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina. Fost polițist, arestat după ce a primit mită

Un fost polițist din Prahova a fost arestat pentru 30 zile, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru aranjarea unui examen de admitere la Școala de Agenți de Poliție din Câmpina.  

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.