Strategia împotriva urșilor care devin agresivi nu e eficientă. Cazul de la Vatra Dornei

×
Publicitate

Pentru că nu avem o strategie coerentă privind relocarea sau sacrificarea urșilor, problema este departe de a fi rezolvată. Unsprezece sălbăticiuni au fost împușcate în ultimele 7 luni, însă, în lipsa altor măsuri, uciderea lor a fost cel mai probabil, in

Și asta, pentru că nu am instalat containere securizate pentru deşeuri, sau garduri electrice de protecţie, şi nici nu sunt amendaţi cei care hrănesc urşii.

La Vatra Dornei, o ursoaică a fost împușcată. Echipa de intervenție a luat această decizie după ce animalul a intrat în gospodăriile oamenilor și nu a putut fi alungat.

Fără să le pese, autoritățile au considerat treaba terminată. Însă, chiar din noaptea aceea, cei trei pui ai ursoaicei au reapărut în oraș și își căutau cu disperare mama. Erau chiar ei în pericol, flămânzi și speriați.

Localnică: „Vreau să știu și eu dacă e normal ca puii să rămână în pădure.”

Jandarm: „Dar unde să rămână puii?

Localnică: „Să fie luați de aici, duși într-un adăpost.”

Jandarm: „Or să fie, doamnă, dar nu acum, la 12 noaptea. Acum s-a recoltat ursoaica."

Însă martorii descriu imagini revoltătoare: „Au făcut eforturi să îi alunge, pentru că nu plecau de lângă cadavrul mamei, care a gemut câteva minute până la al doilea foc de armă. Scena a fost dureroasă."

Între timp, autorităţile susţin că vor căuta soluţii.

Ilie Boncheș, primar Vatra Dornei:Să reușim să prindem acești pui, să îi relocăm în sanctuarul de la Zărnești, am luat legătura cu mediul, cu direcția veterinară."

Numai în ultimele șapte luni, în baza ordinului care permite intervenția de urgență, au fost împușcaţi 11 urși, iar alți 30 au fost relocați. Ministrul Mediului recunoaște și el că acțiunile nu sunt eficiente pe termen lung.

La Tușnad s-au găsit soluții alternative


Tanczos Barna, ministrul mediului: „Măsurile care au fost luate sunt măsuri pe termen scurt și imediate. Nu rezolvă problema, pentru că timp de șase ani de zile nu a existat evaluarea populației, nu s-a făcut nicio intervenție preventivă și am ajuns în această situație."

Autoritățile nu vorbesc însă și de alte măsuri, care, de fapt, înseamnă ca primarii să se apuce de treabă. Garduri electrice, containere securizate și, mai ales, amenzi drastice pentru inconștienții care hrănesc animalele ca să-și facă poze cu ele.

La Tușnad, de exemplu, primăria a decis să taie pomii fructiferi de pe domeniul public şi să replanteze arbori decorativi. S-a constatat că fructele găsite prin parcuri şi pe marginea străzilor sunt principala sursă de hrană a urşilor care coboară aici.

Bojte Csaba-Erno, viceprimar Tuşnad: „Sperăm că ajutăm cu tăierea copacilor ori cu garduri electrice, să reducem prezența urșilor în oraș"

Localnică: „Îmi e frică să merg cu nepoții în pădure, sunt prea mulți, cum apar fructele apare și ursul."

Tot la Tușnad, primăria vrea să instaleze și containere sub pământ. Acum, cele existente au fost împrejmuite cu garduri electrice și se pot deschide doar dacă este acționată o manetă de siguranță. Astfel, urșii sunt ținuți la distanță.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
Citește și...
Alertă în Europa: Dunărea a ajuns la minime istorice, mai multe țări resimt efectele

 Debitul Dunării, fluviul care traversează zece ţări europene din Germania până la Marea Neagră, a scăzut la minime istorice din cauza unei secete care a scos la iveală rămăşiţe de mamuţi şi epave din al Doilea Război Mondial.

Primul mare oraș din România care anunță raționalizarea consumului de energie electrică. ”Trecem împreună prin asta”

Primarul Mihai Chirica a anunţat, vineri seara, că va introduce măsuri de economisire a energiei electrice pe timpul nopţii, în contextul stării de alertă instituite la nivel naţional în sectorul energetic.

Intervine Armata. Statul ar putea scufunda barje în Dunăre pentru a direcționa apă către Unitatea 2 a Centralei Nucleare

Guvernul va implica Armata în intervențiile menite să asigure funcționarea Unității 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă, una din soluțiile luate în calcul fiind scufundarea unor barje în Dunăre pentru a direcționa apă către reactor.

Recomandări
Fitch a menținut ratingul suveran al României la BBB minus, cu perspectivă negativă. Rămânem recomandați investițiilor

Fitch a menţinut vineri ratingul suveran al României la "BBB minus", cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Criza migranților din Ceuta. Mai multe țări europene cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen. Reacția lui von der Leyen

Apelurile venite din țări europene care cer excluderea Spaniei din spațiul Schengen s-au înmulțit vineri, după afluxul masiv de migranți din Maroc către orașul spaniol Ceuta din Africa de Nord, informează EFE.

România aşteaptă decizia Fitch. O retrogradare ar însemna credite mai scumpe şi investiţii mai puţine

Vineri noapte aflăm unul dintre cele mai importante verdicte pentru economia României.