Străinii ne dau bani pentru a salva patrimoniul României

×
Publicitate

Tot mai mulți străini donează bani pentru a ne salva patrimoniul de la degradare. La Breb, în Maramureş, prințul Charles a dat 5.000 de lire pentru restaurarea unei biserici vechi de 400 ani.

Și la Sibiu, mai mulți sași și nemți filantropi și-au propus să oprească degradarea bisericilor evanghelice. Iar în Brașov, oameni generoși vor să repare orgile din secolul al XIX-lea, care fascinează turiști din toată lumea.

Moştenitorul coroanei britanice a donat 5.000 de lire pentru a salva o biserică maramureşeană din lemn, pe care a vizitat-o în 2004. Voluntarii Ambulanței pentru Monumente, ajutaţi de meşterii din sat şi localnici, lucrează la acoperiş.

Marian Vasile Pop, preot paroh Breb: „Dacă nu se intervenea în timp util, peste 2-3 ani nu mai puteam să vorbim despre una din cele mai vechi picturi murale din România, despre cel mai vechi turn de lemn din România sau despre această biserică în sine ca un monument istoric, în care se mai săvârșește Sfânta Liturghie. ”

Petru Tiran, administrator pensiune: „Am dat şi cazare la voluntarii care au făcut voluntariat, masă şi cazare, şi suntem nespus de bucuroşi fiindcă biserica aceasta era în paragină.”

În satul Copşa Mare, la 50 de kilometri de Sibiu, dealul e dominat de o biserică fortificată, veche de 800 de ani.

Isabela Shuster, îngrijitor biserică: „A fost o echipă de voluntari care s-a ocupat de renovarea acoperişului la turnul slăninei. Erau ţigle, bârne stricate. S-au schimbat, s-au înlocuit. Ne bucurăm că se face aşa ceva pentru monumentele noastre, ceva frumos. Să nu se piardă.”

Localnic: „E păcat de biserica asta a saşilor să nu se întreţină. E un monument istoric. să fie cineva, nişte oameni cu ştiinţa să pună mâna pe ele şi să le pună un pic la punct. E mândria satului!"

La aproximativ 25 de kilometri distanţă, în satul Alma Vii, cu ajutorul banilor oferiţi de Islanda, Lichttenstein şi Norvegia, zidul bisericii şi turnurile au fost refăcute cu peste 1,7 milioane de euro.

Caroline Fernolend, reprezentant Mihai Eminescu Trust: „Cred că e unic în lume să ai pe un spaţiu atât de mic, atâtea cetăţi fortificate, cred că şi strămoşii noştri s-ar bucura să ştie că sunt în viaţă şi 800-900 de ani."

Biserica Neagră din Braşov adăposteşte cinci orgi vechi, aduse din sate săseşti din Transilvania. Toate au fost restaurate, cu ajutorul elveţienilor şi germanilor.

Steffen Schlandt, organist: „Această orgă a fost restaurata în decurs de patru ani, am putut să facem doar în etape, în lunile de vară când a fost mai cald.”

În Transilvania sunt 160 de biserici evanghelice şi multe dintre ele au nevoie de reparaţii serioase.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
60358489
Nicolae Mischie a murit. Fostul baron de Gorj, condamnat definitiv în 2 dosare

Fostul baron Nicolae Mischie a murit, duminică, la vârsta de 73 de ani.

61949571
O șoferiță a ajuns la un spital din Petroșani, după ce mașina sa a fost lovită de tren

O femeie de 50 de ani din Hunedoara a fost transportată, duminică, la un Spital de Urgență din Petroșani, după ce mașina în care se afla a fost lovită de un tren de călători.

61949222
6 răniți, printre care 2 minori, în urma unui accident rutier în Caransebeș

Un accident rutier, în care au fost împlicate un microbuz şi un autoturism, soldat cu rănirea a şase persoane, din care doi sunt minori, a avut loc duminică după-amiază, pe Calea Severinului din Caransebeş.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.