Afacerea deschisă în țară de doi români după 22 de ani petrecuți în Italia

×
Publicitate

Peste o mie de români întorși din străinătate și-au deschis afaceri în localitățile pe care le-au părăsit în urmă cu mulți ani. Au venit acasă cu metode noi și au creat locuri de muncă, iar comunitățile au numai de câștigat.

Cele mai multe afaceri finanțate prin programul ''Start up diaspora'' au fost deschise în centrul țării.

Soții Șomu s-au întors în Făgăraș, județul Brașov, după 22 de ani petrecuți în Italia.

În Peninsula, bărbatul, care este zootehnist, a condus o fermă. I-a plăcut că acolo totul se face în familie și a venit să dezvolte acest concept și acasă.

Iosif Șoimu: „În zona Numbria, cam fiecare fermă e familială, gestionate de ei, ferme de carne, de lapte, toate natural. Tot timpul m-am gândit la România și am vrut să ne întoarcem, să aducem plus valoare”

În șase luni, bărbatul a reușit să facă un curs de antreprenor și să obțină finanțare de aproximativ 40 de mii de euro pentru o fabrică de prelucrare a laptelui, unde produce 12 tipuri de brânzeturi, toate după rețete italienești.

27% dintre afacerile finantatate prin programul „Start-up diaspora” au fost deschise de români întorși din Spania, 25% de cei din Italia și aproape 14% de conaționali care au lucrat în Marea Britanie.

Elena Nemeș Vintilă, coordonator program al primăriei Făgăraș: „Este vorba de bune practici pe care ei le aduc din străînătate, o cu totul altă abordare față de muncă, corectitiudine, punctualitate. Angajații merg în familii și încet-încet aceste lucruri se vor transferă către comunitate, este un punct bun câștigat”

Cei mai mulți s-au orientat spre service-uri auto, restaurante și saloane de înfrumusețare. Printre ele s-a strecurat și un magazin de produse ortopedice.

Patroana unui magazin orthopedic: „Am stat mereu lângă un tehnic ortoped care ne-a arătat cum și ce e nevoie. Am plecat cu modelul de acolo”.

Până în prezent, cu 20 de milioane de euro au apărut 1065 de proiecte. Finanțarea a fost de aproximativ 40.000 de euro pentru un singur proiect. Însă antreprenorii au primit doar 75% din suma la început. Că să încaseze și restul banilor trebuie să facă în primul an vânzări de 30% din suma luată inițial.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
62084278
Plantele care readuc bani fermierilor români după ce au fost ignorate 20 de ani

Noile tendințe din nutriție au readus culturile de in și cânepă în atenția agricultorilor din România.

61975403
Eurostat: Aproape 1,7 milioane de români nu au muncit niciodată. Ce studii au

Aproape 1,7 milioane de români adulţi nu au muncit niciodată în viaţa lor, potrivit unui studiu Eurostat, citat de Edupedu.

62084066
Se scumpesc polițele RCA pentru bolizi. Ce îi așteaptă pe șoferii care provoacă accidente

Se scumpesc poliţele RCA pentru maşinile puternice. Proprietarii bolizilor ar plăti şi cu 40 la sută mai mult. În schimb, scade uşor preţul în cazul motoarelor cu capacitate cilindrică mică.

Recomandări
Imago0871046328h
Mărturie din trenurile groazei: „N-o să uit niciodată cum luau pulsul unui băiat, să vadă dacă mai e viu”. Țipete, flăcări și morți

Una dintre supraviețuitoarele tragediei feroviare din Urda, soldată, după datele preliminare, cu cel puțin 68 de morți și sute de răniți, a povestit momentele de groază prin care a trecut. 

Grindeanu simion inquam gc
PNL acuză PSD că face jocurile AUR în Parlament: „Manipulează procedurile parlamentare”

Deputaţii PNL Ionel Bogdan, Gabriel Andronache şi Ciprian Dobre i-au acuzat pe social-democraţi că "manipulează procedurile parlamentare în conivenţă cu AUR", cu referire la două decizii luate în aceeaşi zi de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Elevi scoala
Elevul din Bistrița care a rănit o profesoară și doi colegi, externat de la Psihiatrie și dus la audieri. Minorul a fost exmatriculat

Elevul de 13 ani care a rănit o profesoară şi doi colegi la o şcoală din Bistriţa a fost externat din Clinica de Psihiatrie Infantilă şi dus la Poliţie, pentru audieri.