Spitalele COVID sunt chiar și pe jumătate goale, după multe luni de aglomerație

×
Publicitate

Pentru că numărul pacienților internați cu COVID 19 este în scădere, spitalele au paturi libere, după multe luni de aglomerație.

 

Sunt aproape 7000 de bolnavi acum în saloane, nivel similar cu cel din vara anului trecut. Totuși, numărul celor cu forme severe internați la ATI rămâne ridicat.

Aproape 7000 de pacienţi sunt internaţi acum în spitalele dedicate COVID iar în cele mai multe unităţi, saloanele golite de bolnavi sunt dezinfectate. Dacă ne uităm la situaţia ultimelor luni vedem că o asemenea cifra nu s-a mai înregistrat din vara anului trecut. Din păcate, numărul celor aflaţi în stare gravă este tot ridicat: 969 de pacienţi sunt la terapie intensivă, dublu faţă de luna septembrie.

La Institutul Marius Nasta din Bucureşti doar jumătate din cele 94 de locuri sunt ocupate.

Dr. Beatrice Mahler, manager: „Este un trend descendent, în ultimele trei săptămâni avem un număr mai mic de pacienţi, inclusiv în terapie intensivă.”

La Spitalul Colentina, devenit suport COVID, din cele 305 paturi, jumătate sunt goale.

Dr. Mihai Drăguțescu, directorul medical al Spitalului Colentina:
„În momentul acesta avem doar 106 pacienţi în spital din care 22 sunt în terapie intensivă. Spitalul Colentina militează pentru reintrarea într-un sistem hibrid pentru că mi se pare normal ca de la acest moment încolo, ceilalţi pacienţi, celelalte patologii, să beneficieze de aportul nostru.”

La Ineu, în judeţul Arad, spitalul suport COVID a devenit mixt de luna aceasta după ce numărul de bolnavi s-a redus progresiv. În acest moment, doar 30 de locuri mai sunt destinate pacienţilor cu coronavirus. Şi la Iaşi, secţiile sunt mai goale decât în urmă cu o lună. 244 de paturi sunt libere, însă la ATI doar trei paturi pot fi ocupate de pacienţi în stare gravă.

Răzvan Cherecheș: „Din cauza noii tulpini vom asista la o creştere, e necesară o testare masivă. E mai ieftin să testezi decât să închizi şi să deschizi economia.”

În acest moment, peste 300.000 de persoane au fost vaccinate, iar aproximativ 370.000 au făcut şi rapelul. A noua tranșă cu aproape 200.000 de doze de vaccin Pfizer a ajuns dimineaţă în ţară.

 

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62174166
Sculptorul Ioan Bolborea, acuzat de înșelăciune. L-a dat de gol coada "Lupoaicei"

Sculptorul Ioan Bolborea este acuzat de înșelăciune, după ce 11 monumente făcute de el în Capitală, susțin anchetatorii, sunt din alamă, și nu din bronz, cum apare în contract.

62174165
România a înghețat. Zonele unde s-au resimțit chiar și -30 grade Celsius

România este prinsă că într-un clește de gheață și nu va scăpa curând de acest episod extrem. În unele zone, temperaturile resimţite au fost și de minus 30 de grade.

61969083
De ce are România doar 7 produse alimentare cu Indicație Geografică Protejată

România are doar șapte produse alimentare cu indicație geografică protejată, deși cei care au riscat și au obținut acest titlu aproape că și-au dublat afacerile.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.