Specialiștii pleacă din țară pentru salarii mai mari. Câtă meserie mai ştiu românii, la ”România, te iubesc!”

×
Publicitate

Rămânem fără medici, meseriaşi şi specialişti de tot felul. În timp ce alte ţări iau măsuri şi ştiu să atragă forţă de muncă, noi stăm cu mâinile în sân.

Duminică, la ”România, te iubesc!", vorbim pe larg despre criză de forţă de muncă. Continuăm să exportăm oameni, în timp ce zone întregi ale ţării sunt lovite de depopulare. Vă arătăm câtă meserie mai ştiu românii din ţară şi cum ne este afectată calitatea vieţii din cauza acestei penurii de personal care gripează economia.

Comuna Casimcea, judeţul Tulcea. Nea Ion şi soţia au ieşit dis de dimineaţă să ia aer, pe banca de la poartă. Sunt bătrâni şi bolnavi. Şi nu mai au medic de familie.

"Nu avem reţete, nu avem unde să ne consultăm, eu am fost tractorist, am lucrat, mi-am făcut meseria, să şi-o facă şi ei…", spune bâtrănul.

L-am căutat pe medicul care a părăsit comuna. A renunţat pentru că lucrează în alte 2 locuri din oraş, unde e mare nevoie de el. Şi la Spitalul Judeţean, şi la Ambulanţă e un deficit uriaş de personal, iar pacienţii sunt puşi pe drumuri.

Eddin Salah, Spital Tulcea: "Mulţi copii îi transferăm la Pediatrie Constanţa. Pentru că nu avem pediatru. Mulţi, mulţi, mai ales sâmbătă duminică nu avem gardă, nu avem medici, direct la Constanţa. Şi asta înseamnă motorină, personal, maşină ţinută departe.”

Am fost aproape 23 de milioane imediat după Revoluţie şi astăzi, în scripte, am rămas 19 milioane. Doar oficial, pentru că în realitate cifra e mult mai mică. Şi mai rău e că dintre cei rămaşi muncesc mai puţin de 5 milioane. Ei ţin în spate toată economia. La "România, Te Iubesc" vedem în ce condiţii sunt angajaţi şi cât de pregătiţi sunt.

Se spune peste tot că avem potenţial uriaş în turism. Că avem locuri frumoase în care răsar multe unităţi de cazare. Cu cine să lucrezi e însă cea mai mare problemă, nu atragerea turiştilor.

Relu Nicola, patron pensiune: "Mergem şi muncim pe terenurile altora, îi dezvoltăm pe ceilalţi şi noi rămânem de căruţă Europei!"

Ajungem şi în industria textilă. La afacerea italianului Pasquale, de la Reşiţa. O fabrică de confecţii care acum 3 ani avea în jur de 500 de angajaţi. Acum are mai puţin de 150 şi, implicit, o mulţime de maşini de cusut trase pe dreapta.

Nu găseşte angajaţi în unitate, în timp ce din comunele din zona Reşiţei femeile pleacă masiv să muncească peste hotare. L-am întrebat pe patronul Italian de ce nu măreşte salariile.

"De asta am venit în România, salariile mai mici pe piaţa de confecţii. Nici noi nu primi mai mult, nu e rentabil", spune el.

Iulian Stănescu, sociolog: "Marea economie a României este una care caută o forţă de muncă slab calificată şi prost remunerată. Populaţia are o opţiune - rămân aici, unde se cer aceste posturi prost remunerate,sau plec afară? Mai toate afacerile, lohnuri industriale vin şi oferă această plajă, o mie, o mie 500 de lei. Şi problema e că oamenii dispuşi să meargă pe salariile acestea în România sunt din ce în ce mai puţini."

Există soluţii, la fel cum există avertizări ale specialiştilor. Calitatea vieţii ne este serios afectată de la an la an, din cauza penuriei de oameni. Autorităţile văd situaţia mult mai bine.

Mihai Tudose, premierul României: ”Dacă ne uităm la cifre, faţă de anul trecut ,când au plecat 210.000 de români, anul asta au plecat mai puţini, deci încep să vadă românii că e bine să stea acasă."

Cât de bine le este românilor acasă, câţi dintre ei continuă să-şi facă bagajele pentru a emigra şi câţi nu mai vor deloc să lucreze în ţară, aflăm duminică, la ”ROMÂNIA, TE IUBESC!"

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Alertă la o școală din Bacău. O fetiță a spus că un străin a vrut să o ademenească cu bani

Este alertă la o şcoală din Bacău. Profesorii şi părinţii au chemat poliţia după ce o fetiţă de 10 ani a povestit că un necunoscut i-ar fi dat 50 de lei ca să meargă cu el la Bucureşti.

A fost găsit trupul fetiţei de 3 ani care se afla în maşina căzută în Dunăre

Trupul neînsufleţit al fetiţei de trei ani care se afla în maşina ce a plonjat în Dunăre, în urmă cu o săptămână, a fost găsit de pescari, care au alertat autorităţile. Urmează să i se facă autopsia la Moldova Nouă.

Surpriza uriașă avută de polițiștii care au oprit o șoferiță pe A1

Poliţiştii de la Brigada Autostrăzi şi Misiuni Speciale au avut parte de o surpriză de proporții, sâmbătă după-amiază, când au oprit pentru control o șoferiță, pe autostrada A1 București - Pitești.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.