Sorin Ovidiu Vintu, dus la Parchetul instantei supreme pentru a studia dosarul FNI

Sorin Ovidiu Vantu

Sorin Ovidiu Vintu, incarcerat ca urmare a unei condamnari la un an de detentie pentru santaj, a fost dus, luni dimineata, la Parchetul instantei supreme pentru a studia dosarul FNI, in care este acuzat de spalare de bani.

Surse judiciare au declarat, luni, pentru MEDIAFAX ca ancheta in dosarul FNI a fost finalizata, iar Sorin Ovidiu Vintu a fost dus la sediul institutiei pentru a studia volumele de urmarire penala.

Totodata, Sorin Ovidiu Vintu va da o declaratie si in dosarul Petromservice, la solicitarea procurorilor ce ancheteaza acest caz. Vantu este cercetat in acest dosar alaturi de fosta conducere a companiei, pentru devalizarea Petromservice, prejudiciul produs prin falimentare controlata fiind de peste 83 de milioane de euro.

Sorin Ovidiu Vintu a fost audiat, joi, la Parchetul instantei supreme in dosarul privind prabusirea Fondului National de Investitii (FNI).

Procurori ai Sectiei de urmarire penala si criminalistica din Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie i-au adus la cunostinta lui Vintu, in 19 iulie, faptul ca s-a dispus extinderea cercetarilor si inceperea urmaririi penale fata de el sub aspectul savarsirii infractiunii de spalare a banilor.

Citește și
Dan Sova
Dan Sova: Dosarele penale care il asteapta pe Traian Basescu dupa 29 iulie

Din probele administrate de procurori s-a stabilit ca, in perioada 1999-2000, Vintu a realizat mai multe rascumparari de unitati de fond FNI si a utilizat aceste sume la achizitionarea unor bunuri imobile, altele decat cele retinute in starea de fapt din rezolutia de incepere a urmaririi penale.

De asemenea, materialul probator administrat dupa inceperea urmaririi penale demonstreaza faptul ca o parte din imobilele intrate in proprietatea SC Imobiliar Network 2002 SA, societate controlata de catre Vintu, au fost inchiriate pentru diferite sume de bani.
"In raport de starea de fapt descrisa, probele au relevat faptul ca invinuitul Vintu Sorin Ovidiu a savarsit aceleasi infractiuni si in privinta acestor bunuri si este necesar a se dispune extinderea cercetarilor pentru faptele noi constatate in sarcina sa. In aceste conditii, pe baza probatoriului administrat, s-a stabilit ca invinuitul Vintu Sorin Ovidiu a supus procesului de spalare a banilor, pe langa sumele retinute in starea de fapt initiala (respectiv suma de peste 700.000 lei provenita din infractiunea de delapidare si peste 9,6 milioane lei provenita din infractiunea de inselaciune) si alte sume mari de bani. Astfel, potrivit probelor administrate pana in acest moment al urmaririi penale, a rezultat ca si suma de peste 130.000 lei a fost supusa procesului de spalarea banilor, fiind rezultata tot din infractiunile savarsite, adica peste 5,47 milioane de dolari la data prabusirii FNI, respectiv sumele de 278.034 de dolari si 786.060 euro, provenite din chirii", potrivit procurorilor.

Joia trecuta, Nicolae Popa a fost audiat in dosarul in care Sorin Ovidiu Vintu este cercetat pentru spalare de bani si instigare la delapidare.

Nicolae Popa a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru frauda, in anul 2006, alaturi de Ioana Maria Vlas, in legatura cu prabusirea Fondului National de Investitii, in 2000, in urma careia mai mult de 100.000 de romani si-au pierdut banii investiti, iar statul roman, care garantase, a fost obligat sa plateasca aproximativ o suta de milioane de euro compensatii. Decizia a ramas definitiva in 2009.

Popa a fost adus in tara din Indonezia in 22 aprilie 2011 si incarcerat.

Fostul director al societatii Gelsor a depus in 24 mai 2011, la Tribunalul Bucuresti, o cerere de rejudecare a dosarului privind prabusirea FNI. In 22 septembrie 2011, instanta a respins ca inadmisibila cererea lui Nicolae Popa. Solutia a fost contestata de Popa la Curtea de Apel Bucuresti, cererea fiind respinsa in decembrie 2011. In 3 februarie 2012, Nicolae Popa a contestat decizia cu recurs la instanta suprema, cererea fiind respinsa definitiv la sfarsitul aceleiasi luni.

In august 2011, prin ordonanta emisa de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, au fost infirmate solutiile de neurmarire date in dosarele privind FNI, Banca Agricola, Banca de Investitii si Dezvoltare (BID), dar si in cazul falimentului Bancii Romane de Scont (BRS), fiind dispusa continuarea cercetarilor in cadrul aceleiasi cauze, intr-o abordare unitara.

In mai 2012, procurorii Parchetului instantei supreme au inceput urmarirea penala in cazul lui Sorin Ovidiu Vintu, in dosarul privind prabusirea Fondului National de Investitii, fiind acuzat de spalare de bani si instigare la delapidare.

Cercetarile efectuate au stabilit ca Sorin Ovidiu Vintu a supus procesului de spalare a banilor suma de peste 700.000 de lei proveniti din infractiunea de delapidare si peste 9,6 milioane de lei proveniti din infractiunea de inselaciune, adica peste 5,4 milioane de dolari la data prabusirii FNI.

"Invinuitul Vintu Sorin Ovidiu l-a determinat pe Nicolae Popa sa comita infractiunea de delapidare savarsita in dauna Fondului National de Investitii, pentru care autorul a si fost condamnat la pedeapsa de 15 ani inchisoare printr-o hotarare ramasa definitiva in a carei executare se afla in prezent. Totodata, invinuitul Vintu Sorin Ovidiu i-a inlesnit lui Nicolae Popa savarsirea infractiunii de delapidare prin promisiunile de a-l ajuta sa nu fie tras la raspundere penala si sa nu execute pedeapsa, precum si de a tainui sumele de bani obtinute", arata procurorii.

Ulterior savarsirii faptelor mentionate, Vintu ar fi dobandit si ar fi detinut, direct sau prin persoane fizice si juridice pe care le controla, sume de bani si alte bunuri provenite din delapidarea FNI de catre Popa Nicolae si din savarsirea infractiunii de inselaciune in dauna FNI, cunoscandu-le provenienta.

Vintu ar fi efectuat mai multe operatiuni patrimoniale prin care bunurile provenite din infractiuni au fost transferate in mod repetat intre persoane pe care le controla, urmarind ascunderea sau disimularea adevaratei lor naturi.

Totodata, in baza probelor administrate pana in prezent a rezultat ca Nicolae Popa a actionat sub coordonarea lui Vintu Sorin Ovidiu, care a fost initiatorul intregii operatiuni si principalul beneficiar al sumelor cu care a fost fraudat Fondul National de Investitii. Astfel, dupa ce in perioada 1999 - 2000 a realizat mai multe rascumparari de unitati de fond FNI prin intermediul lui Popa Nicolae sau a societatilor in care era administrator sau asociat majoritar, Vintu ar fi utilizat aceste sume la achizitionarea de bunuri imobile.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Adrian Nastase a fost transferat de la Rahova la Penitenciarul Spital Jilava
Adrian Nastase a fost transferat de la Rahova la Penitenciarul Spital Jilava

Adrian Nastase a fost transferat, inca din data de 17 iulie, de la Penitenciarul Spital Rahova la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza afectiunilor medicale cronice de care sufera.

Dan Sova: Dosarele penale care il asteapta pe Traian Basescu dupa 29 iulie
Dan Sova: Dosarele penale care il asteapta pe Traian Basescu dupa 29 iulie

Senatorul PSD Dan Sova a enumerat, duminica, intr-o conferinta de presa, o serie de cazuri in care presedintele suspendat, Traian Basescu, ar urma sa fie anchetat daca pierde referendumul din 29 iulie.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.