Sorin Oprescu, condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru corupţie, reținut în Salonic. Reacția Ministerului Justiției

×
Publicitate

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost reţinut lângă aeroportul din Salonic, au declarat surse judiciare. Decizia privind transferul în România urmează să fie luată de instanţa din Grecia.

Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, în 13 mai 2022, la zece ani şi opt luni de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupţie, după ce a primit 25.000 de euro la locuinţa sa din Ciolpani, de la Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor. 

Acesta, la rândul său, este acuzat că a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi din dosar, şi care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipiului Bucureşti.

sorin oprescu

La finalul anului 2013, grupul ar fi fost condus de Sorin Oprescu.

În aceeaşi zi, Sorin Oprescu a fost dat în urmărire, fiind reţinut în Grecia în 17 mai.

În 31 mai, Oprescu a fost eliberat pe cauţiune, iar Curtea de Apel din Atena a respins cererea României de extrădare a sa.

Ministerul Justiţiei (MJ) a anunţat că pe teritoriul Greciei sunt în curs de desfăşurare activităţile specifice executării mandatului european de arestare a fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, reţinut sâmbătă în proximitatea aeroportului din Salonic.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis sâmbătă, Tribunalul Bucureşti a emis, la data de 13 mai 2022, mandatul de executare a pedepsei închisorii pe numele cetăţeanului român Sorin Mircea Oprescu, condamnat la executarea unei pedepse de 10 ani şi 8 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită şi spălare a banilor.

"La data emiterii mandatului faţă de cel în cauză s-a dispus urmărirea la nivel naţional şi internaţional, ulterior, la data de 17 mai 2022, persoana menţionată fiind arestată pe teritoriul Greciei, însă predarea sa în România a fost refuzată de către autorităţile elene. În luna mai 2025, Biroului SIRENE a solicitat Tribunalului Bucureşti să aprecieze dacă mandatul european de arestare poate fi executat din nou, în contextul modificării condiţiilor de detenţie. Tribunalul Bucureşti a fost de acord, astfel încât s-a reiterat menţinerea arestării. În urma colaborării între autorităţile române şi omologii eleni, numitul Sorin Mircea Oprescu a fost reţinut, sâmbătă, în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia", se precizează în comunicat.

Reprezentanţii MJ subliniază că rezultatul de sâmbătă reprezintă "un succes al cooperării strânse" dintre autorităţile din România şi cele din Grecia şi, totodată, "o direcţie fermă" de implicare permanentă pentru aducerea în ţară a persoanelor urmărite, în vederea executării pedepselor pe teritoriul statului nostru.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62580237
Parenting în era telefoanelor și rețelelor sociale: cum putem să ne conectăm emoțional cu copiii

Una dintre cele mai mari provocări pentru părinții din zilele noastre este modul în care își petrec puținul timp liber alături de copii.

62477639
Șofer din Roman, reținut după patru infracțiuni rutiere în două zile: Și beat, și cu permisul suspendat

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din municipiul Roman, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a comis patru infracțiuni rutiere în decurs de două zile.

62431306
Cum să îți dai seama dacă îți cumperi casa lângă ”vecinul din iad”. La ce semne trebuie să fii atent

Ți-ai planificat finanțele pentru următorii 25 de ani, ai pierdut weekend după weekend mergând la vizionări și, în sfârșit, ai găsit locuința de vis.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.