Soluția inedită găsită de magazine ca să nu își piardă clienții. Dar atenție la un detaliu care ne pune sănătatea în pericol

×
Publicitate

Ca să își țină clienții aproape, magazinele s-au întrecut în promoții la alimentare în ultimul an. Așa se face că vânzările la produsele reduse au crescut chiar și cu 50% în unele cazuri.

Dacă alegem să cumpărăm mai mult odată ca să profităm de prețurile mai mici și nu reușim să mâncăm tot în timp scurt, putem congela restul. Putem îngheța chiar și lapte, iaurt ori unt și inclusiv mâncare gătită. Este important, însă, ca tot ce punem la congelator să fie proapăt, ca să evităm să ne îmbolnăvim, atrag atenția inspectorii sanitari.

Ca să nu rămână cu produsele pe raft, în condițiile în care mai toate s-au scumpit, comercianţii au încercat să îi atragă pe consumatori cu tot felul de promoții. Rezultatele s-au văzut imediat.

Florin Loghin, directorul de magazin: “Selectăm articole de bază, produse de bază pe care le caută consumatorii. Iar făcând o statistică din luna august a anului trecut, vânzările s-au dublat. La aceste produse reduse. Lactate, carne de pasăre, băcănie. Produse precum conserve de legume, conserve de pește, alimente de bază.”

Aproape toate alimentele poate fi înghețate

Iar dacă faceţi cumpărături în cantităţi mari convinşi de preţul bun, nu ar strica să congelaţi o parte. Mai ales că aproape toate alimentele poate fi înghețate, spun bucătarii. De la carne, şi brânză până la sosuri, lapte ori mâncăruri gătite. Inclusiv ouăle pot fi congelate. Se bat înaine și pot fi aşezate în formele pentru cuburile de gheață. Iar untul şi iaurtul pot fi lăsate în congelator cu o condiție să fie folosite în prăjituri ori la alte rețete imediat după decongelare. Există totuși reguli.

Adi Hădean, bucătar: “Ar fi bine să congelăm lucruri proaspete. Dacă avem un pui de țară pe care l-am scrificat astăzi și vrem să îl congelăm, să îl păstrăm pentru mai încolo, congelăm azi. Nu mâine, nu poimâine, nu peste patru zile. Putem congela şi supe, dar şi sosuri concentrate pe care le punem în recipente de gheaţă.”

Cel mai bine este să gătim şi să congelăm imediat. În acest fel, distrugem bacteriile care ar putea să ne facă rău.

Ioan Oleleu, vicepreședintele ANSVSA: „Dacă luăm un produs în stare refrigerată este foarte important să ajungem cu acel produs acasă, să îl gătim în acea stare în care el a fost achiziționat. Să evităm pe cât posibil congelarea.”

Cum decongelezi corect alimentele ca să nu te îmbolnăvești

La fel de importantă este și decongelarea. Atunci când vrem să decongelăm un aliment, cel mai sigur este să îl punem într-un vas și să îl băgăm imediat la frigider, chiar dacă se va dezgheța mai greu. Sub nicio formă să nu îl lăsăm pe masa din bucătărie ori să îl punem în apă, ca să îi grăbim dezghețarea. Și asta pentru că, spun inspectorii sanitari, bacteriile care rămân pe produs, chiar dacă îl congelăm, se multiplică mai ușor la temperaturi ridicate. Și riscăm să ne îmbolnăvim.

Totodată este indicat să nu congelăm niciodată de mai multe ori același produs. Cea mai bună varianță este să împărțim mâncarea în porții mici, pe care le putem consuma la o masă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62317343
General în rezervă: Armata Belarusului ar putea să devină o forță comună cu rușii, gata să intre undeva în Ucraina

Generalul în rezervă Cristian Barbu, fost rector al Academiei Tehnice Militare și fost consilier al ministrului Apărării, a vorbit la Știrile PRO TV despre cât de iminentă este implicarea directă a Belarusului în războiul din Ucraina.

62317313
Record pentru industria auto din România: Peste 500.000 de mașini au fost asamblate anul trecut

Peste 500.000 de mașini au ieșit anul trecut pe porțile fabricilor din Craiova și Mioveni - un record pentru producția de autoturisme de la noi.

62317303
Ce îl așteaptă pe Marius Lazăr, fostul lider al grupării Hell's Angels, în Statele Unite

Fostul lider din România al grupării de motociclisti Hell's Angels a fost extrădat în Statele Unite. El a fost preluat la aeroport de o escortă impresionantă, formată din agenți federali americani.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.