Situație critică la spitalul din Slobozia, toale locurile ATI sunt ocupate. Morga este plină

×
Publicitate

La Spitalul Județean din Slobozia situația este critică. Toate cele 12 locuri de la ATI pentru bolnavii de Covid sunt ocupate, iar numărul pacienților infectăți crește de la o zi la alta.

Aproape 90 la sută dintre cei care vin la urgențe au Covid. Așa că mai multe încăperi administrative au fost transformate în saloane.

Pacienții aflați într-un stadiul avansat al bolii așteaptă cu disperare un loc la ATI. În acest moment, la spitalul Județean din Slobozia sunt internați 52 de bolnavi cu forme severe de Covid care au nevoie de oxigen, plus 9 minori. Și bolnavii infectați cu Sars-Cov-2 continuă să vină. Cei mai mulți sunt nevaccinați.

Anca Telehuz, medic șef UPU Slobozia: „Tot ce vedeți pe această masă sunt foi cu pacienți infectați cu Covid, două foi am de pacienți cu altă patologie. 80, 90 la sută sunt infectați cu covid, dintre care doi pacienți vaccinați din 20.”

Pentru că locurile de la primiri urgențe sunt toate ocupate, 10 încăperi din spital au fost transformate în izolatoare. Iar o parte din secția de pediatrie a devenit secție Covid.

Liviu Patrichi, manager spital Slobozia: “Situația este critică, așa cum observați, folosim toate spațiile disponibile pentru a amenaja în regim de urgență paturi pentru primire cu circuite de oxigen. Noi am mai dezafectat două secții, secția de chirurgie și secția de ginecologie și am organizat și acolo încă 40 de paturi pentru pacienții Covid”.

Morga spitalului este plină, așa că au fost aduse două containere frigorifice. Rată de infectare în Slobozia a trecut de 15 la mia de locuitori.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62187648
Studiu Pfizer: doza a treia de vaccin are o eficienţă de peste 95% împotriva Covid
Cea de a treia doză de vaccin împotriva Covid-19 al alianței Pfizer-BioNTech are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui studiu clinic de faza 3 asupra a 10.000 de persoane în vârstă de peste 16 ani.
62194794
Premieră: Un rinichi de porc a fost transplantat unui om
Un rinichi de porc a fost transplantat în premieră la om fără a se declanşa respingerea imediată de către sistemul imunitar al beneficiarului.
62218030
Studiu. Persoanele nevaccinate s-ar putea reinfecta cu COVID o dată la 16 luni
Pe măsură ce numărul îmbolnăvirilor cu COVID crește în Anglia, oamenii raportează din ce în ce mai des cazuri de infectare cu Sars-CoV-2 pentru a doua sau chiar a treia oară.