Autorităţile avertizează că pandemia NU a trecut în România. Rolul testării naţionale

×
Publicitate

Evoluția numărului de cazuri de COVID-19 după 15 mai depinde și de atitudinea pe care fiecare dintre noi o vom avea, spune ministrul Sănătății.

Nelu Tătaru a precizat că încă nu suntem pe o pantă descendentă, așa că este foarte important ca și după încetarea stării de urgență să continuăm să respectăm normele de distanțare socială și de igienă personală. Că pandemia nu a trecut o arată și statistica dată de Grupul de Comunicare Strategică.

Sunt în ATI 238 de pacienți pentru care medicii fac tot posibilul. Unii dintre ei primesc tratament cu plasmă de la cei care au reușit să învingă boala. Chiar marți dimineață, doi soți din Galați care s-au vindecat au donat plasmă, care îi va ajuta pe bolnavii aflați în stare gravă.

Până acum, peste 50 de astfel de persoane au mers la centrele de donare pentru a li se preleva plasmă.

Microstația de Ambulanță de la Bolintin Deal a fost închisă după ce un angajat de acolo a fost depistat pozitiv. Colegii au fost trimiși în izolare și vor fi testați.

Într-adevăr, ministrul Sănătății spune că nu trebuie să uităm să păstrăm distanțarea socială chiar și după 15 mai când se termină starea de urgență și la fel de important va fi să respectăm reguliule de igienă personală.

În România va fi făcută o testare la nivel național, în cadrul unui studiu, din care vom afla câte persoane s-au îmbolnăvit de COVID-19.

Așadar, nu este vorba despre a-i diagnostica pe cei care au coronavirus, ci despre a-i localiza pe cei care au fost bolnavi, dar nu au știut pentru că nu au avut simptome.

Testările vor începe, cel mai probabil, din iunie și vor dura aproximativ două luni.

Rezultatele cercetării vor da și o previziune pentru următorul val al pandemiei, pe care autoritățile îl așteaptă odată cu venirea sezonului rece.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62124566
Coronavirus România, 12 mai. Numărul deceselor a depășit 1000

Coronavirus în România, LIVE UPDATE 12 mai. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.778 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și s-au înregistrat 1002 decese.

62109823
Incendiu în toiul nopții în Galați. Pompierii s-au luptat mai bine de patru ore

S-a dat alarma, azi noapte, în centrul orașului Galați, după ce două case au luat foc. Martorii au sunat la 112, dar, până la sosirea pompierilor, flăcările s-au extins și la o hală cu materiale a unei fabrici de tâmplărie PVC.

61649889
Propunerea lui Zegrean pentru menținerea restricțiilor după 15 mai: ”Tot poporul o să mă înjure”

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a comentat lipsa legislației privind impunerea de restricții după încetarea stării de urgență, sugerând că o soluție ar fi ca președintele Iohannis să prelugească această stare cu 3 zile după 15 mai.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.