Sindicate: "Vom ataca în instanţă actele normative care obligă angajaţii din învăţământ să se testeze pe banii lor"

62175956
StirilePROTV

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" anunţă că vor da în judecată statul dacă angajaţii din învăţământ vor fi obligaţi să facă teste Covid-19 pe banii lor.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' - federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar - avertizează Guvernul României că va ataca în justiţie orice act prin care angajaţii din învăţământ vor fi obligaţi să se testeze pe banii lor pentru depistarea COVID -19", se menţionează într-un comunicat al celor două organizaţii sindicale.

Acestea subliniază că, înainte să aplice o astfel de măsură, prin care să oblige angajaţii din învăţământ care nu s-au vaccinat împotriva COVID 19 să-şi plătească testele, premierul "ar trebui să lectureze" Codul Muncii, care, la art. 175 alin (4) prevede că: "Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii financiare pentru salariaţi".

"Ţinând cont de acest articol, şi nu numai, orice sumă pentru asigurarea sănătăţii angajatului la locul de muncă trebuie asigurată de angajator. În plus, Guvernul şi-a asumat, încă din martie 2021, să vaccineze 70% din populaţie, cifră care conducea la imunizarea de masă", spun sindicaliştii.

Ei consideră că, dacă Executivul îşi respecta obiectivul şi, prin campaniile publice, determina 70% din populaţia României să se vaccineze, se ajungea la imunizarea de masă şi nu mai eram sub ameninţarea valului 4 al pandemiei.

"Eşecul guvernanţilor nu trebuie decontat de angajaţii din învăţământ. Având în vedere cele prezentate mai sus şi ţinând cont că peste 60% (193.430 de persoane) dintre angajaţii din învăţământ s-au vaccinat deja, considerăm că orice act normativ prin care se vrea introducerea testării cu plată este atât ilegal, cât şi imoral", precizează reprezentanţii celor două organizaţii sindicale.

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62030876
Programul ”Anghel Saligny”. Ce sume vor fi alocate fiecărui județ, potrivit unui ordin

Alocări de cel puţin 140 de milioane de lei pentru fiecare judeţ, de patru milioane pentru fiecare comună şi de șapte milioane de lei pentru fiecare oraş sunt prevăzute prin Programul Naţional de Investiţii ”Anghel Saligny”.

62213357
Un bărbat a început să alerge pe acoperișurile vecinilor, după ce poliția i-a bătut la ușă. Era traficant de droguri. VIDEO

Bărbatul condamnat la 10 ani şi 10 luni închisoare pentru trafic de droguri a fost prins, joi dimineaţă, după ce a fugit pe acoperişurile caselor învecinate, în Sectorul 5, de poliţiştii care veniseră să pună în aplicare mandatul de executare.

62192641
Administrator al unor saloane de masaj erotic, reţinut. Ar fi atins o persoană în zonele intime la interviul de angajare

Administratorul mai multor saloane de masaj erotic a fost reţinut sub acuzaţia de proxenetism şi agresiune sexuală, în urma unor percheziţii desfăşurate în Bucureşti şi în Ilfov.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 25 18h12m25s204
Băiatul de 4 ani din Bacău, găsit mort în râu după ce a dispărut de acasă, fusese diagnosticat cu autism

Final dramatic în cazul unui băiețel de 4 ani din localitatea Dofteana, județul Bacău, care a dispărut de acasă. 

Vlcsnap 2026 09 26 07h22m26s314
Intervenție de 5 ore în Masivul Ceahlău pentru salvarea unei femei de 33 de ani. Era singură, fără apă, hrană și lanternă

O femeie de 33 de ani, din județul Olt, a fost salvată din Masivul Ceahlău după o intervenție care a durat 5 ore.

ministri Siegfried Muresan
LIVE UPDATE. Siegfried Mureșan depune astăzi la Parlament forma finală a programului de guvernare și lista miniștrilor

Siegfried Mureșan va depune la Parlament, în această dimineață, forma finală a programului de guvernare și lista miniștrilor. I le-a prezentat vineri și președintelui Nicușor Dan, în cadrul unei întâlniri la Palatul Cotroceni.