Senatul a respins cererea de reexaminare a legii privind plagiatul. Reactia dura lui Klaus Iohannis

61836796

Cererea de reexaminare a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea si completarea Legii educatiei nationale, proiect care ajuta doctoratele plagiate si ofera autonomie universitatilor, a fost respinsa.

Senatul a respins, in sedinta plenului de luni, cererea de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educatiei Nationale 1/2011 prin care a fost reglementata functionarea scolilor doctorale si a adoptat, in calitate de Camera decizionala, actul normativ in forma initiala.

Iohannis: Decizia Senatului privind plagiatele risca sa afecteze verificarea impartiala a acuzatiilor; graba e suspecta

Presedintele Klaus Iohannis afirma ca decizia Senatului de luni, prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a legii de aprobare a OUG privind plagiatul, "risca sa afecteze" verificarea impartiala a acuzatiilor in aceste cazuri si considera ca graba senatorilor de a opera modificari, fara dezbateri, este "suspecta".

"In cazurile in care exista indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate dupa criterii transparente. Decizia de astazi a Senatului risca sa afecteze verificarea impartiala a acuzatiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese in ultimii ani. Este cel putin suspecta graba cu care s-a actionat pentru modificarea Legii educatiei, fara o discutie pe fond, intr-un moment in care toata lumea asteapta integritate si performanta", afirma presedintele, intr-un mesaj pe Facebook.

Legea a fost adoptata in forma initiala, trimisa in luna mai la promulgare. S-au inregistrat 90 de voturi "pentru", 12 "impotriva" si sase abtineri. Plenul Senatului si-a insusit in sedinta de luni raportul de admitere a legii in forma initiala propus de Comisia pentru invatamant din Senat. Potrivit raportului comisiei, modificarea Legii Educatiei prevede crearea unui mecanism privind desfasurarea invatamantului la nivel doctoral, clarificarea si etapizarea actiunilor de emitere a diplomelor si titlurilor la nivel universitar, stabilirea atributiilor privind procedurile si etica la nivelul invatamantului."Reanalizand legea in raport cu obiectiile prezentate in cererea de reexaminare, membrii comisiei au hotarat, cu majoritate de voturi, mentinerea legii in forma adoptata initial si respingerea cererii de reexaminare", se arata in raport.

In cererea de reexaminare, presedintele sustinea ca, desi aparent se simplifica procedura, in fapt "se elimina garantiile institutionale prin care se poate realiza controlul privind respectarea cerintelor procedurale si de calitate prevazute in programul de cercetare stiintifica".

Seful statului mai arata ca legea transmisa la promulgare modifica organizarea scolilor doctorale (care se organizeaza prin hotararea Senatului universitar/Prezidiului Academiei Romane), dar si procedura obtinerii titlului de doctor.

Iohannis explica faptul ca, potrivit dispozitiilor in vigoare din Legea Educatiei Nationale nr.1/2011, obtinerea titlului de doctor presupune parcurgerea mai multor etape: sustinerea tezei in sedinta publica in fata comisiei de doctorat; evaluarea si deliberarea comisiei de doctorat asupra calificativului pe care urmeaza sa il atribuie tezei de doctorat; propunerea de catre comisie a acordarii titlului de doctor; inaintarea propunerii comisiei de doctorat catre CNATDCU spre validare; propunerea CNATDCU adresata ministrul Educatiei de acordare a titlului de doctor si acordarea titlului de catre ministru prin ordin.

"In urma modificarilor din legea transmisa la promulgare, comisia de doctorat va propune Senatului universitar al IOSUD acordarea titlului de doctor, Senatul va acorda acest titlu prin hotarare, iar rectorul va elibera diploma. (...) Astfel, se ajunge in situatia in care structura administrativa care a stabilit cerintele de elaborare a tezei de doctorat, procedurile si standardele de calitate si etica profesionala pentru tezele de doctorat si care a acordat calitatea de conducator de doctorat prin atestate de abilitare este aceeasi care acorda si titlul de doctor", sustinea seful statului, potrivit cererii de reexaminare.

Iohannis mai spunea ca prevederile potrivit carora IOSUD anuleaza diploma in baza ordinului ministrului de retragere a titlului de doctor/atestatului de abilitare contravin art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ 554/2004 in sensul ca anularea unui act administrativ intrat in circuitul civil poate fi dispusa numai de instanta de judecata.

O alta obiectie mentionata in cererea presedintelui Iohannis se referea la eliminarea obligativitatii publicarii tezelor pe o platforma nationala, accesibila publicului larg, incalcandu-se principiul transparentei si accesibilitatii.

Senatul a adoptat, in 9 mai, in calitate de Camera legislativa decizionala, OUG 4/2016 care reglementeaza acordarea de catre universitati a titlului de doctor. Ordonanta a fost amendata in comisia de specialitate, iar modificarile au fost aprobate de plenul Camerei superioare a Parlamentului
 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Dan Șucu, gata să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni: "Să fim bine înțeleși!"
Citește și...
61839296
Japonezii au venit sa ne invete cum sa evitam o catastrofa in caz de cutremur. De ce "nu merg" solutiile lor in Romania

Expertii japonezi, campioni in preventie si actiune in caz de cutremur, ne invata si pe noi ce trebuie sa facem in cazul unui eventual dezastru.

61835481
DIICOT neaga ca l-a audiat luni pe Sebastian Ghita in dosarul Black Cube

DIICOT neaga faptul ca l-a audiat luni pe deputatul Sebastian Ghita in dosarul Black Cube, in legatura cu presupusa adresa de email pe care ar fi folosit-o procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi.

61839254
Spargere fantastica la o primarie din Iasi. Trei hoti au furat seiful cu salarii, dupa ce au taiat lumina

Hotii au lasat o primarie din Iasi fara banii de salarii si indemnizatii. In noaptea de sambata spre duminica, trei indivizi au intrat in primaria din Popricani si au furat seiful cu totul, dupa ce au taiat lumina si au fortat mai multe usi de acces.

Recomandări
60532951
România evită retrogradarea la „junk”: S&P păstrează ratingul „BBB-”, dar perspectiva rămâne negativă. Ce riscuri au rămas

România își păstrează ratingul la "BBB-", cu perspectivă negativă, ultima treaptă recomandată pentru investiții. După o săptămână de discuții cu oficialii de la noi, agenția de rating Standard & Poor's a publicat vineri seară raportul de rating al țării.

Agerpres siegfried muresan la palatul parlamentului
Siegfried Mureșan, atac la PSD după evaluarea S&P: „Partidul care a făcut deficitul de 9% nu poate garanta stabilitatea”

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, care a propus un Guvern ce nu a reuşit să treacă de votul Parlamentului pentru a fi învestit, afirmă că anunţul Standard & Poor’s privind ratingul României este o veste bună. 

Kiev gettyimages 2271004065
Rusia, acuzată că „rupe Kievul în bucăți”. Capitala Ucrainei ar putea să intre în regim de război

Ucraina cere sancțiuni tot mai drastice pentru Rusia, în urma celui mai recent val de bombardamente care a lovit orașele ucrainene.