Senatorul Alexandru Cordos, sotia si fiica sa, pusi sub urmarire penala de DNA. Faptele de care sunt suspectati

60519391

Senatorul PSD Alexandru Cordos si fiica acestuia au parasit, joi seara, sediul DNA Cluj, unde au fost audiati mai multe ore, in dosarul in care sotia parlamentarului si cei doi sunt urmariti penal.

Fiica senatorului, Andreea Cordos, nu a facut declaratii la iesirea din sediul DNA Cluj, in timp ce parlamentarul a plecat pe o iesire laterala.

La ora transmiterii acestei stiri, sotia parlamentarului, Mihaiela Cordos, se afla inca la DNA, unde a fost adusa in cursul dupa-amiezii, in urma perchezitiilor de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Cluj.

Senatorul Alexandru Cordos, sotia acestuia, Mihaiela Cordos, si fiica lor Andreea au fost pusi sub urmarire penala de procurorii DNA.

Mihaiela Cordos, referent la Spitalul Clinic Judetean Cluj, este urmarita penal pentru trafic de influenta, in forma continuata (26 acte materiale), in timp ce sotul si fiica sa sunt acuzati de complicitate la trafic de influenta, in forma continuata.

Potrivit anchetatorilor, in intervalul noiembrie 2014 - prezent, Mihaiela Cordos a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse intre 1.000 si 10.000 lei, pentru ca, prin influenta pe care ea si sotul sau o aveau asupra persoanelor cu functii de conducere din Spitalul Clinic Judetean Cluj, Inspectoratul scolar Judetean Cluj si alte institutii publice sa obtina cumparatorilor de influenta posturi/locuri de munca cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

In perioada ianuarie - aprilie 2015, Mihaiela Cordos a fost sprijinita si de fiica sa, Andreea Alexandra Cordos, care stia ca mama sa primea foloase necuvenite pentru a-si trafica influenta pe langa diferite persoane din institutiile mai sus amintite, mai aratau procurorii.

Concret, in 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, Andreea Cordos a mers la locul de munca al unei persoane si i-a remis acesteia subiectele pentru proba orala a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical la Spitalul Clinic Judetean Cluj.

In alte doua randuri, aceasta a inapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa ii primise pentru a-si trafica influenta pe langa membrii comisiilor de examinare de la Spitalul Clinic Judetean Cluj .

In cauza, se desfasoara acte de urmarire penala si fata de alte persoane.

Senatorul PSD Alexandru Cordos s-a prezentat, joi dupa-amiaza, la DNA Cluj, insotit de un avocat care a precizat ca parlamentarul nu a fost citat de catre procurori, ci "a venit sa vada care-i treaba", in urma perchezitiilor de la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Cluj.

La sediul DNA Cluj au fost duse pentru a fi audiate si sotia si fiica parlamentarului.

"Faptul ca lucreaza la Resurse Umane, sigur ca este obligata sa vorbeasca cu multa lume, dar eu cred ca aceste lucruri justitia le va dovedi ca nu sunt adevarate. in ceea ce ma priveste, nu am nicio legatura cu aceste lucruri, este expunerea omului politic intotdeauna in aceasta situatie", spunea Cordos.

Procurorii DNA au facut, joi, perchezitii la Spitalul Judetean Cluj, intre cei vizati aflandu-se si sotia senatorului Alexandru Cordos, Mihaiela Cordos, dar si parlamentarul, in mod indirect, dosarul vizand infractiuni de trafic de influenta pentru ca opt persoane sa obtina locuri de munca la institutii publice.

Purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj, Monica Costin, a declarat, joi, ca procurorii DNA au controlat modul de organizare a concursurilor de ocupare a unor posturi in cadrul institutiei si de intocmire a dosarelor de pensii si pentru persoanele cu handicap.

"O echipa de la DNA a facut, joi, un control la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Cluj privind organizarea concursurilor de ocupare a unor posturi in cadrul institutiei si intocmirea dosarelor de pensionare si a celor de handicap. Au solicitat si documente, dar nu stiu ce perioada au vizat aceste documente", a spus Costin.

Potrivit acesteia, Mihaiela Cordos, sotia senatorului Alexandru Cordos, este angajata ca functionar referent la Serviciul de Resurse Umane al spitalului de circa 20 de ani.

Surse din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj au declarat corespondentului MEDIAFAX ca Mihaiela Cordos a facut parte de mai multe ori din comisii de organizare a unor concursuri de posturi organizate in cadrul unitatii medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu, plasat in arest la domiciliu. Contestatia lui Ilie Dragan a fost respinsa

Iulian Hertanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost plasat in arest la domiciliu, printr-o decizie de joi a instantei supreme, informeaza Mediafax.

Cum ne imbolnavesc santierele deschise in mijlocul oraselor. Solutia simpla care ar impiedica "otravirea" aerului

Santierele deschise in toate colturile Bucurestiului ne imbolnavesc la propriu.

Ce se va intampla cu cartile de identitate la urmatoarele alegeri locale. Solutia gasita pentru a elimina votul multiplu

Cartile de identitate urmeaza sa fie scanate, la viitoarele alegeri locale, cu echipamente achizitionate deja de Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), pentru a se elimina votul multiplu si turismul electoral, relateaza Mediafax.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.